Da da, știu că am rămas dator cu o poveste
despre Alba Iulia City Race, dar cred că nu o pot spune. Au fost atât de multe
zile de muncă, de emoții, încât mi-e aproape imposibil să mai povestesc. Îmi
doresc totuși ca ecoul a ceea ce am realizat la Alba Iulia să atragă anul
viitor și mai mulți participanți, care să descopere minunatul oraș Alba Iulia.
Trecând peste acest episod, care m-a consumat
foarte tare și care deși nu mi-am dat seama, mi-a consumat foarte multe
resurse. Deh, am învățat pe propria piele ce înseamnă munca de director de competiție și aveam să aflu puțin mai târziu cât de mult consum a fost.
Încă de anul trecut am decis ca în fiecare an,
în luna martie, după cele 4-5 luni de pregătire de iarnă, să alerg un semimaraton
de verificare pentru ca mai apoi să „zburd” liniștit pe munte.
Planul de antrenament a fost făcut din timp,
executat în proporție de 95%, iar obiectivul era semimaratonul de la Novi Sad.
Un concurs fără prea mare anvergură, dar numai bun pentru un nou personal best
și evident, accesibil cu mașina.
Vineri dimineața eram deja la drum, în formula
de 7 (Eu, Daniel, Emil, Bogdana, Florin, Mihai si Alex), fiecare cu propriile
planuri și dorințe legate de cursă. Targetul meu era un nou personal best, dar
speram și la un timp sub 1:18:00.
Novi Sad-ul este un oraș frumos și ne-am
bucurat de vremea bună cu care ne-a întâmpinat, cu mâncarea bună și destul de
ieftină. Drumul m-a obosit destul de mult dar am avut timp sâmbăta să recuperez.
Nu putea lipsi din program, evident, alergarea lejeră din preziua cursei, pe
malul Dunării, descoperind cu plăcere că
la Novi Sad mișcarea în aer liber este susținută de municipalitate și ca
tot orașul este împânzit de piste de bicicletă (între trotuar și șosea) și că
de-a lungul Dunării, pe două secțiuni de 2.5 km și 1.5km a fost amenajată o
pistă de atletism, cu tartan de bună calitate și cu marcaj din sută în sută de
metri. Ia de aici Oprescu!
Revenind la ale noastre, duminică ne-am trezit
devreme, am luat micul dejun (nu vă spun unde, dar altceva nu am găsit) și după
încălzire ne-am aliniat la start. Era ora 11:00 (ora 12:00 ora României) și
deja era foarte cald, undeva în jur de 16 grade cu o maximă anunțată de aproape
20 în jurul orei 12:00 (deci dupa km 15, partea cea mai grea a cursei).
Înainte de start a fost o plăcere să mă
întâlnesc cu românii veniți din vestul țării pentru a participa la concurs și
le mulțumesc încă odată pentru energia transmisă atât înainte de cursă, dar și
în timpul concursului când efectiv mă „energizam” cu încurajările lor, atunci
când ne intersectam.
Despre cursă în sine nu sunt foarte multe de
povestit, am plecat într-un ritm care mi se părea bun, nici prea tare dar
tocmai bun pentru îndeplinirea obiectivului, iar la 10km eram aproape de
recordul personal pe 10k (36:05). Cred că m-am speriat puțin și am încetinit
puțin, gândind să alerg următorii 10km undeva la 38 de minute. Planul pe care
eu îl gândeam nu prea s-a potrivit cu desfășurarea ulterioară a lucrurilor. Pe la kilometrul 14
am simțit niște mici înțepături în zona ficatului (trebuie să recunosc că
ficatul a tot dat semne de „oboseală” după Alba Iulia dar cum se întâmplă de
obicei, am ignorat, spunând că o sa fie bine). Am luat un Turbo Snack de la
Nutrend, singura chestie de energizare pe care am luat-o cu mine în concurs. O
păstram pentru ultimii kilometri, dar am simțit că am nevoie mai devreme.
Soarele era deja la punctul maxim, „radiatorul” fierbea foarte tare iar viteza
mea scădea. După ce am luat Turbo Snack-ul am avut un kilometru bun, cu viteza
pe care o doream dar cam atât. Dup ultima întoarcere a început „micul calvar”.
Ultimii 5km au fost destul de chinuitori, luptând din greu să mențin o viteză
bună în condițiile în care ficatul dădea semne de revoltă. Am realizat că nu
voi putea coborî sub 1:18 dar am strâns din dinți deși apogeul durerii a apărut
la km 19 (3:55/km). După ultima întoarcere mi-am adunat toate resursele, am
strâns din dinți și am terminat cu timpul de 1:19:10, pe locul 8 în clasamentul
general (îmi cer scuze pentru informațiile eronate de pe facebook dar
organizatorii s-au tot „jucat” cu timpul meu și cu poziția în clasament).
Per total a fost o experiența frumoasă, din
care am învățat lucruri noi despre mine și despre limitele mele, am învățat că
anul viitor trebuie să muncesc și mai mult (anul acesta am dublat volumul fața
de anul trecut, deci mi-e frică de ce urmează iarna viitoare :D) și foarte
important, am petrecut un week-end frumos, în compania unor oameni deosebiți.
Și că tot vorbim de oameni deosebiți, trebuie să menționez că atât Daniel cât
și Mihai au făcut noi recorduri personale! (Hard work pays off!)
Începe sezonul de alergare montană, pe care
așa cum am spus pe facebook îl aștept din octombrie anul trecut, pentru că am
de luat o revanșă față de mine. Ficatul încă nu este bine, dar antrenamentele
au decurs ok, urmând că în week-end să alerg la Semimaraton Intersport Brașov,
iar dacă lucrurile nu vor decurge bine, voi merge la doctor luni la prima oră
(promit!). Principala motivație din spatele acestei participări este că îmi
doresc ca în luna aprilie să fiu cât mai mult la munte, pentru a pregăti cele
mai importante obiective ale acestei primăveri: EcoMarathon și Zegama!
Trebuie să mulțumesc sponsorilor mei, Nutrend
și CompresSport România, care au fost alături de mine toată iarna și fără
suportul cărora, antrenamentele mele nu ar fi fost la nivelul dorit, dar și
tuturor celor care prin acțiunile lor mi-au arătat că atunci când este nevoie,
am la cine să apelez cu încredere.
Ah..abia aștept să „mă bat” cu urcările grele
și coborârile tehnice!
P.S. Din păcate poze din timpul cursei nu am
găsit, deși au fost destul de mulți fotografi pe traseu.
