Jul 31, 2012

Cheile Râșnoavei Adventure - Maraton Montan


   După dezamăgirea de la Maraton 7500 simțeam ca nu pot sa stau în loc și aș fi fugit în orice împrejurare. Pentru week-end-ul acesta aveam cam 2 opțiuni: fie să merg cu niște prieteni pe Transalpina și sa mă relaxez și eventual să mă mișc pe acolo sau să merg la prima ediție a Cheile Râșnoavei Adventure, un concurs care îngloba sub un singur nume probe de MTB (60 și 18 km), duatlon, semimaraton și maraton de alergare. Ideea cu Transalpina a picat repede datorită faptului ca s-au ocupat locurile în mașină așa ca decizia a fost simplă și se va dovedi cât se poate de inspirată în final.
   Concursul meu urma să fie duminică însă am mers de sâmbătă dimineață alături de Ana Saftiuc care urma să concureze la duatlon. Neavând foarte multe de făcut sâmbătă, am decis să merg la puțină mișcare cu Marcel Bălan ca să luam pulsul primilor kilometrii ai cursei. Dupa scurtul antrenament am stat în zona de finish și am încurajat pe cei care soseau din cursele de MTB și duatlon. Ziua trece foarte greu atunci când nu ai activitate. După ce concursurile de sâmbătă s-au terminat am urmărit finalul probei olimpice de ciclism iar după premiere și o „fugă” după mâncare până în Râșnov a urmat mult doritul somn și răcoarea care a venit odată cu lăsarea nopții.
   Un lucru foarte important de menționat legat de ziua de sâmbătă este faptul că nefiind printre foarte mulți cunoscuți am avut ocazia să stau de povești și să cunosc mai bine oameni minunați: Cristi Bornaz, Dana Toma și Sabin Vasile. Nu ne cunoșteam decât din mediul virtual și eventual doar puțin de la concursuri însă mă bucur că i-am cunoscut mai îndeaproape, acesta fiind unul dintre marile câștiguri ale acestui week-end.


   Duminică dimineața trezirea a fost la ora 7:30 iar după ce am strâns cortul și am mâncat repede ne-am îndreptat spre validare. Startul a fost dat la ora 10, după ce în prealabil organizatorii explicaseră traseul. Trebuie să recunosc că aveam ceva temeri legate de cât de bine era marcat traseul, însă după ce am discutat cu Luci Clinciu și am studiat harta bine nu mi-am mai făcut griji. Pentru mine tactica acestei curse a fost simplă, start cât mai în forță pentru că știam că forestierul mă avantajează și de asemenea ultimii 6 km care erau tot pe forestier speram să îmi fie „de folos”. Singurul care a ținut pasul cu mine a fost Vlad Florin care m-a și depășit după 4km. Pe urcarea spre Postăvaru am fost depășit de trupe de soc: Galițeanu, Mosoiu, Buta și de Luci Clinciu alături de care am coborât de pe Postăvaru și până aproape de Râșnov însă el s-a distanțat. La punctul de alimentare de la trambulina de sărituri i-am văzut pe cei din fața mea însă păreau departe și nu credeam că îi prind. Ritmul nu mi s-a părut foarte ridicat și din cauza căldurii însă odată cu intrarea în pădure am început să accelerez însă nu cu speranța că i-aș prinde pe cei din față. Aproape de ieșirea în forestier l-am prins pe Găli iar fix în forestier am dat peste Luci, Cristi Mosoiu și George Buta. Îmi era extrem de sete având în vedere ca alergam de aproape 10 km cu doar jumătate de litru de apă însă am tras tare pentru că știam că ne luptam pentru podium atât la categorie cât și la general. Am mărit viteza iar spre norocul meu toți 3 (eu, Cristi și George) ne-am oprit la ultimul punct de alimentare. De acolo fiecare a tras cât a putut de tare. Primul era Cristi, apoi eu la 30-40 metrii și apoi George la aproape aceeași distanță. Doream să nu pierd locul 3 în favoarea lui George însă pe ultima parte am început să recuperez metru după metru față de Cristi, iar faptul că acesta nu s-a uitat în spate m-a ajutat deoarece l-am depășit cu 2 metrii înainte de final, exact în momentul în care era cu mâinile sus bucurându-se pentru locul 2 care în final s-a dovedit a fi locul 3. 





   Week-end-ul acesta s-a dovedit a fi mult mai reușit decât mă așteptam deoarece cursa a fost frumoasă și de asemenea am avut ocazia să intru în contact cu multă lume nouă. Pentru mine urmează o lună august plină, cu nici un sfârșit de săptămână liber însă nu pot să mă plâng pentru că îmi place ce fac.

Jul 24, 2012

Maraton 7500


În ultima perioadă m-am tot gândit și în cele din urmă m-am și decis să scriu mai des în limba română, rămânând sa scriu în engleză doar în funcție de „feeling”. Luasem această decizie înaintea de Maraton 7500 tocmai pentru ca simțeam ca voi experimenta anumite sentimente și trăiri pe care doar „pe limba mea” le puteam exprima.
Săptămâna concursului a început cu examenul de licență și cu stresul continuu al „alergării” după produse/materiale pentru completarea listei cu cele necesare pentru 7500. Examenul scris a trecut relativ repede însă vineri dimineață aveam de susținut licența în fața comisiei și seara la ora 18 startul în concurs. Presiunea asupra mea a fost mare, nu neapărat datorate vreunei emoții legate de prezentarea licenței ci mai degrabă datorită emoțiilor ca nu voi ajunge la timp la start (reminiscențe ale aventurii spre EcoMaraton 2012). Spre norocul meu am intrat mai devreme la prezentare și la ora 12:10 deja eram cu mașina pe proaspăta autostradă spre Ploiești, însoțit de Bulgaru și Saty (care făceau parte din planul inițial de suport tehnic la Vf. Omu), dar și cu Adi (pe care l-am cooptat ad-hoc la facultate). Pe măsura ce ne apropiam de Peștera, corpul meu ușor ușor intra în starea de concurs. Odată ajunși la fața locului, după ce am salutat câțiva cunoscuți și apropiați și după ce ne-am pregătit rucsacii pentru cursă, dar mai important după ce i-am „încărcat” pe „șerpașii” noștri pentru Omu,ne-am aliniat la start. Prima porțiune după start nu mi s-a părut foarte rapidă și așa aș fi alergat pe dealul către Șaua Laptici, însă am stat în ritmul lui Daniel, pentru a îi oferi timpul necesar acomodării cu efortul. Am ajuns la primul punct de control pe locul 6 (cred), în 52 minute, un timp foarte bun. 


Și eu și Daniel știam foarte bine drumul spre al doilea post de control de la Stâna Regală și datorită faptului ca vreo 2 echipe au greșit drumul am ajuns la Stână pe locul 3, foarte aproape de Gică și Pepi. Urcarea la Piatra Arsă o făcusem cu Daniel acum o lună, cu ocazia zilei de naștere a lui Ionuț Zincă. Atunci nu mă simțisem chiar foarte bine și abia m-am ținut după Daniel. De data asta aveam o poftă nebună să alerg, însă simțeam deja că ceva nu este în regulă cu Dan. El nu se simțea bine deloc iar eu probabil aici am făcut prima greșeală încercând să îl trag după mine. Am fost depășiți de câteva echipe însă mizam ca Daniel își va reveni mai ales ca știam ce ne așteaptă în Piatra Arsă: o întreagă armată de suporteri, însă nu orice suporteri ci sportivi de elită în atletism precum Marius Ionescu, Andra Ologu, Alina Boholțan, Ana Rodean, Roxana Duță, Simona Maxim, care au și mobilizat alte persoane aflate în cantonament la Piatra Arsă pe principiul „Vine Radu, țipați!”. Marius ne-a așteptat cu niște isotonic, glucoză și banane pe care i le-am pasat lui Daniel pentru că efectiv nu simțeam nevoia de nimic. Am salutat pe toată lumea și am plecat în grabă spre Bușteni. Coborârea pe Jepii Mari mie mereu mi-a plăcut și mereu am abordato agresiv. 


Coborârea a mers bine atât pentru mine cât și pentru Daniel și nutream speranța ca el și-a revenit după problemele musculare. Noaptea ne-a prins aproape de Bușteni și a fost faină ultima parte a coborârii pe noaptea. La punctul de control ne-am umplut bidoanele și am pornit în sus pe prima urcare importantă, Jepii Mici. Odată plecați în sus, am văzut venind în sens invers aceleași echipe pe care le depășisem spre Stână, acestea greșind iar drumul. Nu pot sa mă declar fan al urcării pe Jepii Mici, însă pe timp de noapte această urcare are farmecul ei. Prima parte a urcării a fost bună din punct de vedere al vitezei pentru mine și Dan (deși simțeam că vreau sa alerg pe anumite porțiuni). Însă după jumătatea urcării lui Daniel i-au reapărut problemele musculare, culminate cu ruperea unui bâț. Și pe mine începuse să mă înțepe ușor genunchiul stâng, pe partea interioară, însă nu am dat mare atenție micii dureri. Am ajuns cu greu la Caraiman și de acolo la Babele. Mă simțeam neputincios în acele momente pentru ca nu știam ce să îi spun lui Dan, cum sa procedez ca el să își revină și sa putem sa recuperăm timpul. La Babele el a decis ca este mai bine să se oprească iar eu am continuat singur până la Omu, pentru a face un antrenament individual de noapte pentru viitoarele ultra maratoane individuale. La Omu m-am baricadat în cort alături de prieteni și a doua zi dimineață după ce l-am servit pe Bălan cu niște Cola și după ce am mai încurajat câteva echipe, am coborât la Peștera. În timpul cât am alergat singur spre Omu, am avut timp sa judec fiecare moment al cursei până în acel moment și probabil o mare parte din vină pentru abandon o am eu, pentru ca probabil l-am forțat pe Dan peste limita lui, chiar dacă eu nu am sesizat asta și încă refuz sa cred că există o mare diferență între noi doi, la nivel fizic. Un alt gând pe care l-am avut a fost sa cobor la Peștera și s-ă fac echipă a doua zi cu Zsolt Kovacs la Hobby, știind că el nu are partener însă nu credeam ca voi reuși să mă țin după el având în vedere că deja aveam aproape 7 ore de efort.
Sâmbăta am petrecut-o așteptând concurenții atât de la Elite cât și de la Hobby la sosire, dar gândul abandonului încă mă măcina. Concluzia este că fiind un concurs pe echipe, eu nu am fost destul de „coechipier” încât echipa mea să ducă la bun sfârșit concursul și îmi pare foarte rău  deoarece aveam așteptări mari.
Duminică dimineață am decis că trebuie să mă „pedepsesc„ cu puțină alergare și am plecat spre Piatra Arsă și apoi spre Sinaia de unde urmau băieții să mă „culeagă”. În drumul spre Piatra Arsă m-am întâlnit cu ursul, însă a fost un eveniment fără probleme deoarece am zbughit-o la fugă imediat ce l-am reperat. În Piatra Arsă am stat puțin de povești cu Marius și fetele și de acolo mi-am continuat antrenamentul până în Sinaia și de acolo drumul spre București.
În final trebuie sa felicit câștigătorii ambelor categorii, mai ales că îmi sunt toți prieteni. Din punctul meu de vedere merită felicitări maxime și fiecare echipă care a terminat traseul Elite indiferent de timp și locul în clasament: BRAVO!
Nu pot încheia fără să îi mulțumesc lui Daniel pentru că a încercat alături de mine. De asemenea trebuie sa mai mulțumesc suporterilor din Piatra Arsă (Vă iubesc!), prietenilor Bulgaru, Saty și Adi pentru ajutorul acordat,lui Mihai Orleanu, tuturor celor care au încercat să îmi ridice moralul și de asemenea magazinului online www.mountex.ro pentru ajutor și promptitudine în livrarea noilor mele încălțări de trail: LaSportiva Crosslite 2.0!
Să ne vedem cu bine la următoarele competiții!Până atunci să îi ținem pumnii strânși lui Marius Ionescu care va participa la Olimpiadă, în proba de MARATON.

 BAFTĂ PICIU!

Jul 13, 2012

Apuseni Marathon 2012



Last year I ran the first edition of Apuseni Marathon and it was amazing. Great organization, great scenary and a lot of friends. This year it was a bit strange for me because I was close to being alone at the competition but overall I had a nice time with nice people from the Romanian trail running scene. The race was again very fast but this time it was also very hot. The first 25km were very good for me but after that I my body went into over heating and over hydratation and I felt very weak on the climb where Silviu Balan passed me. I managed after the climb to mantain a steady pace and finished 4th in the overall rank and 3rd in my age category. My friend Bogya Tamas won the race once again with a very good time. Also his little brother Gergely finished 3rd in the half marathon distance (he is only 15), beating a lot of very good and experienced runners.The atmosphere was awsome and the organization again was spotless. This marathon is organized by people with big hearts and very devoted to what they are doing and the result is a great event where you can really enjoy both running and sight seeing! A big hands of applause for the organizing team!
I need to thank Lucian Almarii for making my participation in this race possible!Thank you my friend for having a big heart. 
See you next year!

Now it is time to focus on the last exam in college and for the bigest event of the summer: Marathon 7500!Watch out for Pro Orienteering Team - Radu Milea & Daniel Stroescu!





RESULTS
Photo Gallery