Am stat mult pe gânduri în ceea ce privește
postul care să reprezinte tranziția mea de la Radu varianta 2013-2014 la cea
2014-2015 și am ajuns la limită în ceea ce privește timpul așa că am decis să
scriu repede câteva din gândurile pe care le-am tot dezbătut cu mine însumi în
ultima perioadă și probabil nu a ieșit așa cum mi-am dorit, dar e mai bine sa
fiu sincer și corect atât cu opinia publică, dar mai ales cu mine.
Lipsa mea din „spațiul virtual” nu a însemnat
că m-am detașat de sport ci doar mi-am
lăsat corpul să se odihnească, iar mintea a putut să se concentreze la alte
proiecte, tot legate de sport, dar despre care vom vorbi la momentul potrivit.
Poate părea ciudat, dar așa cum am spus
sezonul meu s-a încheiat la Ciucaș, dar am continuat să mai alerg, să mă mișc,
inclusiv la MPC și Craiova Running Day,
evenimente de suflet, dar a căror poveste nu este și nu va fi specială tocmai
pentru că le-am tratat ca fiind în off-season și deși mi-aș fi dorit să pot fi
performant și acolo, nu le putem face clar pe toate.
Anul trecut pe vremea asta lipseam de la MPC,
după un sezon cu multe plusuri și minusuri, dar care nu mi-a oferit luxul de a
îmi alege momentul în care să iau o mică vacanță ci pur și simplu am alergat
până la momentul în care corpul a spus: „GATA!”. Anul acesta nu am vrut să mai
repet această greșeală și am alergat mai puțin în concursuri, am stat mult
plecat de acasă și de cele mai multe ori am fost în locuri faine alături de
oameni dragi făcând ce îmi place cel mai mult, experimentând senzația de
libertate prin alergare.
Astăzi închei oficial sezonul de alergare
2013-2014, iar mâine începe sezonul 2014-2015, foarte haios, nu? Ce ușor se
încheie un drum și cât de rapid începe următorul, dar asta este ce am ales să fac,
este ceea ce știu să fac și, foarte important, este tot ce-mi doresc să fac!
Anul acesta am fost ferit de accidentări, dar
evident, am avut multe suișuri și coborâșuri, atât la propriu cât și la figurat
și evident rezultatele nu au fost așa cum mi le-am dorit, dar învăț și eu din
propriile greșeli și încerc să nu le mai repet, dar întotdeauna vor apărea
elemente noi, mici detalii care pot face diferența între pozitiv și negativ.
Acest sezon a însemnat pentru mine un an
sportiv decent, dar un an în care am
câștigat pe planul dezvoltării personale, al cunoștințelor acumulate și mai
ales al oamenilor cu care am fost norocos să mă înconjor. Statistic, sezonul
început pe data de 5.11.2014 și terminat astăzi a însumat 4381 km și o
diferență pozitivă de nivel de 101237 metri, zeci de mii de km pe drum și multe
amintiri frumoase.
De mâine începe un nou capitol, un nou sezon,
o nouă filă de poveste care urmează să fie scrisă. Îmi doresc că sezonul ce stă
să înceapă să fie pe același trend ascendent, să fie un sezon al definitivării
maturizării mele ca alergător.
La final de sezon este obligatoriu să
mulțumesc celor care au fost alături de mine în încercările din acest an,
sponsorilor sportivi The North Face, Scott, CompresSport România și Nutrend,
familiei numită Asociația Sport La Orice Vârstă, prietenilor ale căror nume nu
le voi mai înșirui pentru că ar dura o veșnicie pe care nu o posed și vouă, cei
pe care vă cunosc mai puțin sau poate deloc, dar care îmi urmăriți activitate
și care nu conteniți să îmi oferiți motivati și energie pentru a merge înainte!
Mă înclin și vă mulțumesc!