Dec 19, 2014

Restrospectivă Gerar



Când nu poți sa dormi, evident că ai și mai mult timp de gândire, iar unul din subiectele care a creat isterie în „lumea alergătorilor” din România este înscrierea la Gerar. Se pare că spre finalul înscrierilor, isteria s-a mai diminuat așa că am avut și eu timp să reflectez la ce înseamnă Gerarul pentru mine și de ce am participat de la prima ediție și de ce continui să o fac an de an. Robert Hajnal a venit cu niște argumente pe blog-ul său, legate de faptul ca este inoportun să alergi la Gerar, deoarece lunea ianuarie este dedicata antrenamentelor de volum, de anduranță etc. și că a participa la o cursa de semimaraton este un risc și că îți poți da sezonul peste cap, lucruri perfect adevărate, dar nu neapărat relevante pentru mine.
Povestea intrării mele în „lumea alergătorilor” din România (îmi place expresia), s-a materializat cu MPC în 2010, dar trebuie să recunosc că după MPC chiar nu simțeam în vreun fel vreo dorință de a continua să alerg, de a mă antrena, pur și simplu am considerat că acea experiență este suficientă.
Totul avea însă să se schimbe prin luna decembrie, când am aflat de pe Facebook despre Gerar. L-am contactat pe Daniel Stroescu și am decis să facem echipă împreună, în acel moment cooptându-l în echipa și pe Cosmin Georgescu, „coleg de suferință” la orientare. Evident, ne-am înscris la concurs așa că trebuia să ne și antrenăm, nu? Am și acum în minte două momente legate de Gerarul din acel an. În primul rând un antrenament de 20km prin Pădurea Băneasa, cu o medie de 5min/km care la acel moment mi se părea fabuloasă și mai apoi emoțiile pe care le-am avut cu o seară înainte, știind că urmează să alerg primul meu semi! Cursa nu a fost foarte bună pentru noi, Cosmin având niște probleme la stomac așa că am terminat cursa doar împreună cu Daniel. 


Păi și dacă am început să ne antrenăm împreună, am terminat concursul împreună, nu era păcat să stricăm echipa? Probabil continuarea o știți și voi, chiar și în acest moment, tot împreună cu Daniel alerg, chiar dacă echipa s-a mărit pe parcurs. Concluzia este că fără Gerar, direcția mea putea fi cu totul alta.
Era primul Gerar, deci am făcut PB la semi. Se pune?


Nu v-ați plictisit, nu?

Trecem la ediția a doua, ediție la care eu veneam după o operație de hernie inghinală, care m-a ținut destul de mult pe tușă, reușind să revin la antrenamente undeva prin luna decembrie, dar destul de greu. Nu m-am dat însă bătut și am făcut echipa cu Daniel și Alexandru Nimara și am suferit împreună pentru a termina pentru prima data Gerarul în mod oficial. Chiar nu mai țin minte timpul și nici nu am de gând să îl caut, dar nu a mai fost PB de data asta, deoarece aveam un nou PB stabilit în toamna la MIB (1:28:10). Gerarul din 2012 a fost un reper foarte bun pentru nivelul pregătirii din acea perioadă, ajutând-ul pe antrenorul meu din acel moment, domnul Stănilă, să ajusteze programul de pregătire pentru perioada imediat următoare.



În 2013 nu plănuiam să particip, nu pentru că nu îmi doream sau pentru că îmi lipsea dorința, dar aveam programat în acea perioadă un cantonament de orientare în Portugalia, dar care s-a mutat în altă perioadă așa că am devenit disponibil pentru Gerar. Daniel deja avea echipă, așa că, spre norocul meu, cu ajutorul Oanei Badea, am făcut „repede” echipă cu Daniel Florea și Florin Szomyu (ei terminasera pe 2 cu un an înainte, în echipa cu Ion Bocancea). De ce spun că am fost norocos? Nu pentru locul ocupat la final (locul 2) sau pentru noul PB  (se fac si PB-uri la Gerar) ci pentru faptul că am descoperit doi oameni care între timp mi-au devenit prieteni apropiați. Apropo de PB-ul de la Gerar, acesta a venit ca o evoluție logică a timpilor mei din antrenamente, eu pregătindu-mă atunci pentru un semi în martie (vârf de formă), la care am stabilit un alt PB, mult mai bun decât cel de la Gerar.




E o vorbă în fotbal care spune că „echipa câștigătoare nu se schimbă” așa că în 2014 ne-am întors la Gerar, mai bine antrenați și cu promisiunea că vom da totul să câștigăm. Istoria cursei e deja scrisă pe blog-ul meu, dar după 3 ediții câștigate de echipa Ro Club Marathon – City Grill, a venit și momentul nostru. Timpul a fost excelent în condițiile date (zăpadă, viscol etc.) urmând ca apoi în martie (vârf de forma iar) să îmi stabilesc un nou PB la semimaraton.




Motivele acestei povești lungi sunt două și sunt strâns legate de tot ce am citit pe Facebook în ultimele două săptămâni:

1. Gerarul pentru mine este un concurs de suflet, la care voi încerca mereu să particip, pentru că și acolo a început aventura mea în alergare. Nu m-am simțit nici o clipă isterizat de sistemul de înscriere, l-am acceptat, m-am trezit la ora 7:55 și la 8:01 eram înscriși deși am fi putut să cerem un loc doar pentru noi, că doar suntem campionii, nu? Da, trebuie să recunosc că nici mie nu mi-a plăcut sistemul ales, dar l-am dezbătut în timp ce alergam și într-un final l-am acceptat, reușind să îmi înscriu din prima echipa și echipa lui Daniel, Fane și Luminița la a doua serie. Totuși amenințările și înjurăturile în oricare direcție nu sunt normale și trebuie să învățăm să alungăm din ADN-ul nostru disperarea aceea legata de cozile ceaușiste când oamenii nu știau ce se vinde, dar stăteau din principiu la coadă.

2. Deși mi-am făcut câteva PB-uri la Gerar, acesta nu este și nu va fi niciodată pentru mine un motiv de a atinge un vârf de forma, deoarece am pretenția de la mine că știu ce înseamnă o structură de antrenament, ce înseamnă periodicizarea antrenamentului și foarte important îmi cunosc organismul și am învățat pe propria piele ce merge și ce nu merge. Gerarul este o cursă care pe mine mă scoate din rutina antrenamentelor de iarna, fiind un bun subiect de discuție la antrenamente în perioada dinainte, îmi oferă prilejul unei săptămâni mai reduse din punct de vedere al kilometrilor oferindu-i  organismului meu după câteva săptămâni de încărcare o perioadă de refacere, care se finalizează cu un efort intens și după eveniment, cel puțin încă o săptămână, la antrenamente, dezbatem subiecte legate de ce am făcut la concurs. Ar fi culmea să mint și să spun că nu îmi doresc să câștig, că nu voi da tot ce am mai bun ÎN ACEL MOMENT, dar Gerarul nu este și nu va fi un vârf de formă ci doar un concurs pe care îl tratez ca pe o sărbătoare, un motiv să mă văd cu mulți oameni faini și să cunosc alții noi. Și da, este o sărbătoare pe care îmi doresc șă o câștig, pe care sunt sigur că toți ne dorim să o câștigam!

Spor la antrenamente vă doresc și vă mulțumesc pentru că ați avut răbdare să îmi citiți gândurile!

P.S. Urmează să vă spun și despre Băneasa Trail Run, un alt eveniment fain care mă scoate din rutină!