A trecut și MIB, în loc de MPC și evident a
urmat Azuga Trail Race. Nu plănuiam să închei sezonul cu ATR, având în plan sa
alerg ultra-ul de 100km de la Vigin Forest Ultra Trail de weekendul ce urmează
însă opțiunea aceasta a dispărut, fiind nevoit să merg în practică cu
facultatea. Dar cum MPC s-a amânat, sezonul părea că se va termina perfect, cu
regina alergării montane din România. Evident după cutumele acestui sezon ar fi
trebui să-mi dau seama ca planul de acasă nu se potrivește cu cel din târg. Înainte
de MPC/MIB m-am ales cu o tuse îngrozitoare, dureri de cap, muci și toate cele
aferente. Am stat mai mult în pat decât în picioare iar la MIB am fost nevoit
să mă opresc după 14km. Nu numai că arătam rău dar eram praf, la propriu așa ca
abandonul a fost o soluție naturală și înțeleaptă. Am realizat că de fapt ar fi
trebuit să mă bucur pentru faptul că MPC s-a amânat pentru că nu aș fi fost în
stare să termin având în vedere starea mea de sănătate. Între timp am mai fost
pe Azuga de două ori, fie pentru antrenament fie pentru a marca traseul.
Înainte de Azuga au fost destul de multe zile
agitate în care alături de Luci, Bălan și Cornel am avut de rezolvat ultimele
detalii legate de cursă. Despre alergarea mea în sine nu cred ca se pot spune
foarte multe. Credeam că boala a trecut, că a fost doar o răceală insistentă
dar s-a dovedit că este una a naibii de insistentă. Pe prima urcare totul a
început să se învârtă cu mine, aer nu aveam, pieptul mă durea iar picioarele
erau moi și lipsite de putere. Abia pe la Susai am reușit să îmi revin un pic
și asta probabil pentru că reușisem într-un final să mă încălzesc, dar senzația
de picioare moi nu a dispărut pe întreaga durata a cursei. La Susai am prins-o
pe Alina B. și am decis să alerg alături de ea, să o ajut să alerge prima ei
cursă montană, lungă, la capacitate maximă. Chiar mi-a făcut plăcere să alerg
cu Alina și pentru o perioadă senzația de neputință a dispărut. Din păcate
Alina a supralicitat și ea și pe urcarea de pe Sorica s-a tăiat. Eu arătam rău
și din ce mi s-a spus am speriat audiența, mulți crezând că voi leșina. Am
terminat cursa oarecum în picioare însă cu o tuse groaznică, care nu mi-a dat
pace cam o oră după cursă. Am dorit să termin în picioare această cursă pentru
echipă (Cristi, Silviu și Alina) dar și mânat de gândul că totul se va termina
curând. Da, în timpul cursei am decis că este cazul să spun stop, este cazul să
termin cu suferința, este cazul să analizez ce am făcut bine și ce am făcut
greșit în ultima perioadă și de ce corpul meu a ajuns să fie „distrus” din
toate punctele de vedere. Ce înseamnă stop? Înseamnă fără MPC pentru mine.
Oricât de mult mi-aș dori să alerg, efectiv corpul dar și mintea mea refuză
acest gând așa că voi privi de pe margine și mă voi bucura pentru voi, cei care
veti alerga.
A fost un sezon cu bune și cu rele, un sezon
pe care l-am pornit cu dreptul însă orgoliul și lipsa de experiența și-au spus
cuvântul. În loc să fiu pe o creștere evidentă eu am fost pe o pantă
descendentă începând cu Hercules. Am alergat când trebuia să mă odihnesc și
m-am odihnit când trebuia să alerg. După accidentarea de la Hit the Top, forma
mea sportivă nu a mai fost la fel. Toată vara a fost doar o cursa constantă pe
care corpul meu a dus-o din inerția pregătirii din iarnă însă acum, la final de
sezon, benzina s-a terminat iar corpul meu se resimte și îmi da semne diferite
că este cazul să mă odihnesc și să mă regăsesc.
M-am săturat să tot am probleme, nu-mi place să mă plâng mereu așa ca voi lua măsuri. Este momentul să pun capul jos și să mă întorc la muncă, sa alerg și să construiesc exact cum am făcut iarna trecută. Urmează 5-6 luni de pregătire în care voi pune cărămidă cu cărămida încercând să-mi dovedesc mie că după acest sezon sunt un sportiv mai bun și mai înțelept, asta pentru ca mi-am învățat lecția!
M-am săturat să tot am probleme, nu-mi place să mă plâng mereu așa ca voi lua măsuri. Este momentul să pun capul jos și să mă întorc la muncă, sa alerg și să construiesc exact cum am făcut iarna trecută. Urmează 5-6 luni de pregătire în care voi pune cărămidă cu cărămida încercând să-mi dovedesc mie că după acest sezon sunt un sportiv mai bun și mai înțelept, asta pentru ca mi-am învățat lecția!
A fost o aventură frumoasă acest sezon, am
râs, am plâns, m-a durut și am mers înainte,am calatorit mult, am cunoscut oameni frumoși, mi-am
făcut prieteni dar m-am ales și cu dușmani și deși termin anul în genunchi,
simt că sunt un om mai bogat.
Pentru mine acest sezon a totalizat aproape 300 de ore de alergare și orientare și 90000+ diferența de nivel pozitivă.
Mulțumesc din suflet tuturor celor care s-au
interesat de soarta mea în acest an,mulțumesc celor care constant sunt un
exemplu pentru mine și mulțumesc
sponsorilor fără de care anul competițional ar fi fost și mai dificil.
Să ne revedem curând prieteni!
P.S. Probabil va mai urma un post cu referire
la un alt aspect al sezonului 2012-2013 pentru sportivul Radu Milea.
