Se pare ca a trecut destul de mult timp de la
ultima postare pe blog. Între timp toamna își intra ușor în drepturi (ah cât
iubesc toamna!), iar întreaga lume a alergării din România se concentrează în
două direcții MPC și MIB. Anul acesta ca și anul trecut, opțiunea mea putea sa
fie influențată de CN pe Echipe de la orientare. Dar am pus piciorul în prag și
am ales cu sufletul, așa ca mă așteaptă Piatra Craiului la început de
octombrie.
În week-end-ul care tocmai a trecut am
participat la un eveniment frumos, bine organizat și la care fusesem invitat de
mult timp. Din păcate starea mea fizică și dorința de a fi în cea mai bună
formă posibilă la MPC m-au făcut să reconsider ideea de a alerga cei 120km și
5000+ nivel la Persenk Ultra. Până voi povesti despre Persenk și despre orașul
Asenovgrad vreau sa punctez faptul că între Iorgovanu și Persenk au mai fost
două evenimente la care am participat. Corcova Trail Race și Campionatele naționale
de Orientare în alergare. Două evenimente la care am alergat, am luptat, am
suferit și am zâmbit la final. Sunt două evenimente despre care nu voi povesti
decât dacă va exista vreodată un impuls (probabil că nu), iar dorința mea de a
nu spune povestea ultimelor două weekenduri nu are legătura cu concursurile în
sine ci cu evenimente pe plan personal, momente și situații pe care nu le
regret dar care încă sunt vii și uneori dor.
La Persenk Ultra am fost invitat de directorul
cursei, Nikolai Maragozov, care mă cunoștea din Grecia, din 2012. Evident că
l-am convins și pe Daniel Stroescu să mergem și chiar dacă eu am renunțat la
cursa de ultra, alegând să alerg evenimentul secundar, o cursa de 20km și în
jur de 1100+ nivel, Daniel era pregătit pentru a „mânca cei 120km”. Am ajuns în
micuțul și cochetul Asenovgrad în jurul orei 9, vineri, și după un mic dejun
rapid am trecut la recuperarea somnului pierdut pe drum. Ne-am trezit în jurul
orei 13, am mers la centrul de concurs unde Daniel și-a ridicat kit-ul de
concurs și după un dejun foarte copios ne-am întors la evidenta odihnă.
Spre seară vremea s-a dovedit destul de
instabilă așa că după ședința tehnică a
început să plouă destul de tare și de asemenea să bată vântul. Pentru mine nu
reprezenta o problemă deoarece eu mai aveam o noapte de somn, dar cei de la
ultra urmau sa plece la ora 00:00. M-am poziționat undeva la 200m de start
pentru a filma pe cei care au avut curajul să ia startul. S-a plecat încet și
trăgeam speranțe că este perfect acest ritm pentru Daniel. M-am întors în
camera de hotel, am programat ceasul pentru trezire și evident am trecut iar la
odihnă/somn.
În jurul orei 9:00 m-am prezentat la start,
m-am salutat cu Kiril Nikolov (cel mai bun orientarist bulgar) și trebuie să
recunosc că a fost o experiența un pic neobișnuită deoarece mă simțeam
stingher, oarecum din altă lume dar mi s-a spus că aveam o fața foarte
concentrată deci poate de asta am nevoie, mai ales înainte de un concurs de
orientare. De la punctele de alimentare, cu ajutorul unor transmisioniști ai
armatei se transmiteau rezultatele intermediare. Mare mi-a fost bucuria și
emoția să văd că Daniel este lider, având un avans de aproape două ore! Din
acel moment cred că toată concentrarea mea s-a direcționat către el.
Startul a fost rapid, pe asfalt și
cunoscându-mi valoarea în raport cu Kiril, m-am poziționat repede în spatele
lui cu gândul de a termina cursa pe locul 2. În general studiez traseul înainte
dar modul în care a fost desenat track-ul pe harta de pe site mi-a făcut
aproape imposibil să înțeleg cum și pe unde vom alerga. Așa că încă după 2km am
făcut o mică greșeală totodată auto punându-mă în gardă că marcajelee nu vor fi
foarte bune. Am fost depășit de concurentul de pe locul 3 deoarece am simțit
nevoia să mă opresc la „WC”.
În jurul kilometrului 5 am greșit iar pentru
puțin timp marcajul, norocul meu fiind că am reușit să observ la timp două
X-uri desenate pe un copac. Deci la naiba, nu la vale ci tot la deal. În
capătul dealului l-am prins pe tipul de pe locul 2 dar surpriză, acesta fugea
spre mine și spunea tot felul de chestii în limba lor. M-am prins repede că nu
găsește marcajul. Am reperat repede niște marcaje desenate pe jos care indicau
către un forestier în care poteca noastră se termina deci rămânea să vedem dacă
e în sus sau în jos pe forestier. Am făcut semn să încercăm în sus dar după
200m, marcaje pauză. Hai la vale! La vale drumul se termina într-o carieră
abandonată. Hai înapoi, hai puțin și prin boscheți că nu se știe niciodată dar
nimic. Am fost prinși de cei din spate care știau traseul și ne-au indicat că
înainte de forestier facem dreapta la vale, printr-o zonă de poiană. Evident
eram nervos și îmi pierdusem orice chef de alergat dar trebuia să termin. Nu
mi-am bătut capul foarte tare și am fost depășit de încă un tip pe coborâre.
Trebuie să menționez că îmi era foarte sete deoarece ne apropiam de kiloemtrul
11 și se pare că ratasem punctul de alimentare de la kilometrul 5, nu pentru că
am greșit traseul ci pentru că nu l-am văzut (fuck me?). La kilometrul 11 (pe
ceas) am dat de punctul de alimentare pe care cei doi din fața mea nu l-au
observat (deci nu-s singurul chior al traseului!). Am băut apă, cola și am plecat
în urmărire. I-am depășit destul de repede, pe coborâre (Cola face minuni
pentru cheful de alergat se pare) dar faza tare este că am început să tot
depășesc și alergători care mergeau foarte încet. Am început să îmi fac griji
daca nu cumva am făcut traseul în sens invers!? Evident că am mai greșit de
încă două ori traseul dar chiar nu mai conta. La următorul punct de alimentare
am fost atenționat că sunt pe locul 16 (fuck me again!?) dar trăiam cu speranța
că este kiloemtrul 16 acolo. Surpriză! Am mai depășit încă vreo 6-7 persoane și
cea mai comică fază a fost când am ajuns într-un loc de agrement, undeva în
vârful dealului și poteca de pe care veneam era efectiv barată de benzi. Un X
mare ca o poartă, iar după benzi era un alergător care întreba dacă este bine
în sus sau în jos (marcaje erau în ambele direcții iar de unde veneam noi eram
blocați!)..Să mai întreb fuck me? Am recunoscut oarecum locul și am decis să o
iau la vale. Am dat în asfalt și de acolo către finish. L-am așteptat pe
băiatul din urma mea pentru că așa am considerat că este fair play pentru că
ne-am ajutat reciproc pe traseu și oricum nu prea avea importanța rezultatul.
Am terminat împreuna, fără prea mare bucurie și am fost anunțați că suntem pe
poziția 7-8, probabil!? Nu conta deoarece traseul mi-a plăcut, o zonă
alergabilă cu multe ups and downs și cu poteci care semănau cu ce alergăm noi
la orientare. Organizatorii au reglat clasamentul în cele din urmă și ne-au
acordat locurile de pe podium. Cursa a fost câștigată de Kiril care a alergat
cu 1.3km mai puțin ca mine, deoarece avea track-ul cursei pe ceas și s-a
folosit de asta pentru a nu greși traseul.
Evident am fugit repede la băieții de la
armată ca să verific ce face Daniel la ultra. Era tot pe primul loc și cu un
avans considerabil. După calculele mele avea să termine în jurul orei 15:30. Am
fugit repede la hotel, m-am spălat, am luat steagul României și am fugit la
finish să îl aștept pe Dan. Acesta s-a lăsat puțin așteptat dar în cele din
urmă a terminat cu bine, obosit și fericit în același timp dar mulțumit de ce a
realizat (poate îl convingem la un guest post în care să ne povestească
ce/cum/cât). M-am bucurat foarte tare pentru reușita lui, pentru că știu cât a
muncește și știu că nimeni nu merita mai mult ca el.
Per total atât pentru mine cât și pentru Dan a
ieșit o experiența frumoasă, am cunoscut niște oameni faini, niște locuri
frumoase, un oraș drăguț pe care eu l-am asemuit cu Italia (deși bulgarii mi-au
spus în glumă ca am dreptate doar ca seamănă cu Italia acum 60 de ani) și cu
siguranța am învățat niște lucruri noi și interesante despre noi ca alergători
și oameni. Trebuie să mulțumesc organizatorilor care s-au purtat excelent cu
noi și așa cum am promis la anul voi fi și eu la startul Persenk Ultra.
Și la final îl citez pe Bălan: „ De aici incolo tot universul se misca in jurul MPC!”
