După o săptămână cu 0 kilometrii alergați, după multe emoții, întrebări,
creme, pastile etc. a venit timpul să testez genunchiul. Trebuie să recunosc că
am avut mari emoții nu din pricina concursului în sine ci din cauză că nu știam
cum va reacționa genunchiul la o cursa dificilă precum Hercules Maraton. Nu
multă lume știe ce a fost în sufletul meu în perioada asta și trebuie să le
mulțumesc celor care m-au încurajat și susținut chiar și atunci când gândurile
mele erau cam negre.
După un drum lung am ajuns în zona de start a
concursului și cu tristețe am aflat că nu eram singurul accidentat, și Bălan
având probleme tehnice (entorsă) și chiar credeam că e un fel de blestem.
În ziua cursei mi-am „legat” genunchiul cu
kinesiotape și am sperat ca problemele să dispară ca prin minune. Încă de la
încălzire am simțit că nu este totul 100% dar speram ca 90% să fie suficient ca
să termin concursul.
Am plecat ca de obicei tăricel și pe porțiunea
de asfalt (2.3 km) am mers destul de tare dar suficient de încet încât să mă
încălzesc pentru prima urcare. Pe această urcare am fost depășit de Adi Bostan
și Florin Munteanu. Am continuat în ritmul meu, avându-l pe Florin în raza
vizuală tot timpul. Nu m-am uitat decât odată în spate și l-am văzut pe Nușu în
depărtare și cam atât. Am decis să mă uit doar după Florin în încercarea de a
îmi lua revanșa după EcoMarathon. Distanța a rămas constantă (30 de secunde)
până în satul Bogâltin (aprox. 18km). De aici știam că urmează partea cea mai
grea a cursei (o urcare de aproximativ 13km si 900m diferență de nivel) și
mi-am tot spus că trebuie să găsesc un ritm adecvat astfel încât să alerg de la
un capăt la altul. Zis și făcut cu vreo două mici excepții spre capătul
urcării. Din păcate pe Florin îl prindeam pe părțile de urcare dar îl pierdeam
pe coborâri din cauza micilor dureri din genunchiul drept. Coborârea spre
Ineleț a fost mai plăcută față de anul trecut (datorită lipsei ceții). De la
punctul de alimentare de la Ineleț știam că urmează o parte relativ ușoară dar
care prezintă multe probleme dacă nu păstrezi suficiente resurse (este o zonă
care pe mine mă avantajează, fiind o parte a traseului bună pentru un alergător
cu antrenament de plat). Pe Florin îl vedeam pe urcări și îl pierdeam pe coborâri.
Am reușit să reduc diferența la 15 secunde la Dobraia dar știam că îmi va fi
imposibil să recuperez pe ultimii 4.5 km care sunt într-o coborâre abruptă. Am
mers conservativ pe această ultimă parte și am pierdut două minute față de
Florin și în jur de 3 față de Adi. Având în vedere situația mea medicală sunt
mulțumit de locul 3 la Hercules Maraton (3 la general și 2 la categoria de
vârstă) cu timpul de 4:17:41, un timp cu peste 25 minute mai bun ca anul trecut
și cu o medie/km mai bună decât la EcoMarathon.
Felicitări lui Adi Bostan și lui Florin Munteanu pentru rezultatele deosebite și multe felicitări organizatorilor care organizează și păstrează tradiția acestui minunat concurs.
Sentimentele au fost oarecum contradictorii la
final. Eram extrem de bucuros pentru rezultat (și de asemenea bucuros pentru
nebunul Bălan care a făcut o cursă frumoasă terminând pe locul 4 deși era și el
accidentat) dar și trist pentru că știu ce am simțit pe traseu, în alergare, și
nu mi-aș dori ca tot sezonul să se desfășoare în asemenea condiții. Acum am
două săptămâni în care să „mă tratez” și să mă odihnesc pentru următoarea
perioada. Sunt sigur că am și mai multe resurse doar că trebuie să găsesc o
metodă „painless” de a le exploata.
Mulțumesc încă odată celor care mă susțin și
îmi sunt alături necontenit și care cred în mine chiar și când eu mă îndoiesc.
Mulțumesc sponsorilor care m-au ajutat la Hercules Maraton (Sponser, La
Sportiva și CompresSport România).
Ne vedem la Retezat Trail Race!
