Deși am rămas în urmă cu poveștile pe blog (VeloCompass și Cupa Velikden)
cred că mai bine scriu despre EcoMarathon, cât încă trăirile sunt proaspete și
sentimentele încă vii.
EcoMarathon 2013 a reprezentat pentru mine
atât un obiectiv major al începutului de sezon cât și o problemă de orgoliu
după ce anul trecut abandonasem. Tuturor celor care m-au întrebat înainte de
cursă care este obiectivul meu în general le-am spus că îmi doresc un timp în
jur de 4 ore și 10 minute, dar în sinea mea toate calculele indicau spre 4 ore.
Având în vedere ca anul trecut nu reușisem să
termin, din motive obiective, iar acum 2 ani alergasem 4 ore 34 minute, un timp
în jurul celor 4 ore ar fi reprezentat o performanță foarte bună pentru mine.
Am calculat și gândit fiecare pas înainte de acest concurs și la finalul
acestei postări voi veți trage concluziile.
Nu o sa povestesc despre ziua dinaintea
cursei, despre ridicarea kit-ului, despre întâlnirea cu prietenii, de scurta
alergare de dezmorțire și o să sar direct la ziua concursului.
Am așteptat această zi încă de anul trecut, de
la momentul în care nu am reușit să termin cursa. Am gândit și visat fiecare
aspect al cursei și nu am lăsat nimic la voia întâmplării.
Pentru prima bucla îmi doream un timp de 72
minute (deși în sinea mea știam că aș putea să alerg mai tare). Startul a fost
rapid ca întodeauna dar mă simțeam foarte bine iar picioarele le simțeam la
turație maximă. Având în vedere că pariasem cu Marius Anghel asupra diferenței
de timp dintre noi, pe prima buclă am fost foarte atent la timp, împărțind
bucla în mai multe părți. M-am bucurat să alerg și să discut cu prieteni precum
Silviu Bălan sau Vlad Florin pe parcursul primei bucle. Alergarea a mers excelent
mai ales pe zonele de urcare unde am mers într-un ritm foarte bun fără să
forțez. Pe ultima bucată a buclei l-am „tras” pe prietenul George Dumitrașcu și
l-am lăsat pe ultima parte să accelereze pentru finish-ul de la cros.
Bucla doi știam că este cea mai dificilă,
pentru că aici se pierde în general foarte mult timp. Am stat puțin mai mult în
punctul de alimentare pentru că simțeam nevoia de hidratare (am alergat fără
nici un fel de hidratare). Am alergat complet prima urcare de pe bucla 2 dar cei
din față (Nemeth, Bălan și Vlad Florin) se tot distanțau pe coborâri. Pe Nemeth
l-am prins pe coborârea spre Cheile Grădiștei și acolo a și fost ultima dată
când l-am văzut în spate. De acolo am alergat solitar tot restul buclei,
încercând să țin un ritm cât mai bun pe coborârea spre Moieciu. La finalul
buclei doi am aflat că am în jur de 3 minute față de Bălan, iar ceasul arăta
2:36:00.
Pe prima urcare din bucla 3 am mers la pas
alert având o sticlă de apă în mână cu care am compensat lipsa de apă. Odată
încheiată prima urcare abruptă a buclei am început să alerg și ușor ușor l-am
prins pe Bălan. După ce l-am depășit am tras tare fără să mă uit în urmă. Știam că
până în acel moment eu alergasem bine la deal și Silviu recupera la vale. Dar
am tras tare de mine pe coborâre și pe drumul de pe Valea Bănglăleasa. M-am
încărcat psihic pentru urcarea la Guțanu și m-am hidratat bine înainte de a
începe urcarea. Pentru prima dată de când alerg în zona Moieciu, am reușit (nu
știu cum?) să alerg aproape toată urcarea spre Guțanu, excepție făcând ultima
parte unde l-am prins pe Florin Munteanu și am decis să merg la pas pentru a
îmi odihni picioarele. După Guțanu am dat drumul la picioare, cu Florin în urma
mea. Probabil dacă aș fi fost singur ar fi fost suficiente momente în care aș
fi lăsat durerea și crampele să mă cuprindă dar avându-l pe Florin în spatele
meu am strâns din dinți și am tras cât de tare am putut. Nu mai aveam nici un
obiectiv în acel moment pentru că nu vroiam să mă bat cu Florin pentru locul 5
sau 6. Spre marea mea surpriză aproape de final l-am prins și depășit pe Vlad
Florin care a avut ceva probleme. Atunci l-am anunțat pe Florin că a venit
momentul „să ne alergăm” pentru că locul 3 la categorie devenise un obiectiv.
Din păcate Florin a fost mai bun pe ultima parte, reușind să mă depășească pe
ultima coborâre înainte de asfalt. Nu am fost trist pentru acest aspect pentru
că în felul acesta am avut un finish frumos, încurajat de oamenii care țin la
mine și care m-au așteptat la final. Marea surpriză a fost când am ridicat
capul din pământ și m-am uitat la ceas: 3:56:00! Eram efectiv bulversat și nu
știam cum să reacționez. Am avut nevoie de câteva minute să îmi revin și să
realizez că terminasem pe locul 5 la general cu un timp care în alți ani mi-ar
fi permis să ocup un loc pe podium. Felicitările și aprecierile au început să
curgă din toate direcțiile și vreau să le mulțumesc din suflet celor care au
găsit timp și putere să îmi spună câteva vorbe din suflet.
A fost o cursă grea, care m-a stors fizic dar care
mi-a umplut sufletul de bucurie și nu doar datorită rezultatului ci și datorită
faptului că am mai trăit un week-end de vis alături de voi, familia mea,
alergătorii montani din România.
În final aș dori să mulțumesc unor oameni care
au crezut și cred în mine chiar și în momentele în care eu m-am îndoit:
-
Mulțumesc Marius Anghel și Ionuț
Zincă pentru amprenta pe care ați pus-o iremediabil asupra mea;
-
Mulțumesc Marius, Adi, Bulgaru,
Cătălina, Daniel și tuturor celor care mi-au permis să îmi împărtășesc bucuria
după cursă și care m-au susținut necontenit;
-
Mulțumesc CompresSport România
pentru echipamentul excelent de compresie care m-a ajutat atunci când am avut
nevoie mai multă și care a influențat în mod pozitiv performanța mea la acest
concurs (Mulțumesc Alin și Gianina pentru ajutor și pentru suportul
moral/tehnic pe parcursul cursei);
-
Mulțumesc Sponser România pentru
produsele excelente pe care le-am folosit cu încredere atât în concurs cât și
în pregătirea acestuia;
-
Mulțumesc în final
organizatorilor, voluntarilor și tuturor celor care au petrecut un week-end de
vis alături de mine la Moieciu;
Pentru mine urmează o perioadă încărcată cu
week-end-uri pline!Sper să vă revăd pe toți cât mai curand…