După experiența dureroasă din Italia și un drum foarte lung spre casa (două zile) care mi-a îngreunat recuperarea de după cursă, am decis să fac o nebunie și să merg la Cindrel. Vă rog să nu mă întrebați de ce am făcut asta, de ce nu mă potolesc, de ce nu am grijă de mine etc. Cei care mă cunosc știu foarte bine care a fost motivația din spatele acestei dorințe de a alerga la Cindrel. Nu voi povesti despre drum, despre ridicarea kit-urilor, despre noaptea dinaintea concursului. Sâmbătă dimineață m-am prezentat la start, care a fost decalat cu 15 minute din cauza înscrierilor de la fața locului. Nu m-a deranjat deoarece am avut mai mult timp pentru încălzire și pentru a mă bucura de compania oamenilor din jurul meu. Știam traseul de anul trecut, nu exista nimic care să mă poată surprinde, cu excepția genunchiului meu stâng (care durea în timpul alergărilor de după Ultra) care evident „țipa” din cauza suprasolicitării din ultima perioadă.
Trebuie să mulțumesc Runningshop.ro care mi-a pus la dispoziție Balance Tape, bandă kinesiologică care a avut un efect benefic de suport pentru genunchii mei greu încercați în ultima perioadă. Am luat startul destul de tare și m-am așezat alături de Bălan, Adi Bostan și Paul Hundrubechean pe primii kilometrii. Sincer nu m-am simțit bine decât pe zonele de urcare, Adi, Silviu și Paul depărtându-se foarte repede de mine pe coborâri. Din spate de asemenea venea foarte tare Alex Itu și Nușu. Pe coborârea spre Refugiu Iezer, deși pe toate coborârile genunchii m-au durut, am strâns din dinți si m-am concentrat foarte tare (îmi spuneam în sine că ar trebui să cobor ca Tadei Pivk:D), reușind să recuperez imediat distanța față de Paul (Adi și Silviu erau departe). Pe urcarea spre Iezerul Mare l-am depășit pe Paul și de acolo singurul gând a fost să trec cu bine de urcarea spre Vârful Cindrel și să securizez poziția a 3-a. M-am uitat în spate și Alex Itu se apropiase destul de mult pe ultima aprtea a urcării dar am „cuplat 4x4” și am reușit să ajung cu un avans bun pe vârf.
De acolo a urmat o zona de sus-jos, prin jnepeniș, spre
Refugiul Cânaia. Aici spre surprinderea mea, în punctul de alimentare, Nușu și
Alex au ajuns la 30 de secunde în spatele meu. Am strâns din dinți, am trecut
peste oboseala și căldură și chiar și peste tentația de a mă mai opri să beau
apă din râulețe și am tras tare fără să mă uit în spate. În următorul punct de
alimentare l-am văzut pe Bălan în fața, cam la două minute și mi-aș fi dorit să
îl prind dar a observat că mă apropii și a schimbat viteza. Trebuie să recunosc
că până în acel moment nu m-am simțit bine pe traseu deloc, destul de
non-combativ, fără viteză. Pe ultima coborâre, cei 6km din ultimul punct de
alimentare, Nușu aproape m-a prins dar a fost domn și m-a strigat de la cam 100
de metrii din spate. În acel moment m-am panicat și pentru prima dată în cursă
am reușit să schimb în viteza a 5-a, fiind ajutat și de faptul că era o zona
relativ plată, reușind să mai pun un minut față de Nușu.
În final am terminat
pe locul 3 la general și locul 3 la categorie, în aceeași formulă ca și anul
trecut (Adi – Locul 1, Bălan pe 2), cu un timp cu 10 minute mai bun decât anul
trecut, pe un traseu pe care l-am alergat în proporție de 95% (timp: 3:44:48).
Mă bucur că am participat pentru a doua oară la acest concurs și mă bucur că
dincolo de durerile avute am reușit să mă simt bine, să alerg un traseu
superb și să mă bucur de un weekend minunat!
