După problemele de la revenirea din Islanda,
legate de pierderea bagajului și imposibilitatea mea de a ajunge la timp pentru
Dolomites Skyrace, am decis să merg la Marathon 7500, la tura scurtă(sau Hobby –
40km și 3200m nivel), în ideea unui antrenament bun. Nu discutasem cu nimeni
despre aceasta posibilitate până miercuri. Am luat legătura cu Sabin care mi-a
transmis că este posibil să facem echipa împreuna dar mai întâi trebuie să
așteptăm în ce condiție este Cristi. Între timp discutând pe facebook cu Gianina,
ea l-a „pârât” pe Alin, spunându-mi că acesta s-a reapucat de alergare de
câteva zile și că pare ca vechea accidentare a dispărut.
Evident că nu am stat pe gânduri și am luat
imediat legătura cu Alin. A fost nevoie de destul de multa muncă de convingere
și de „activarea multor puncte sensibile” ale lui Alin pentru a reuși să îl
conving că este o idee bună (deși amândoi știam că nu este chiar așa). Singura
voce rațională a fost a Gianinei dar în cele din urmă și ea a cedat, așa că
urma să fac echipa cu Alin și întreaga familie Tănase urma să fie prezentă pe
„strada Peștera numărul 7500”.
La Peștera am ajuns joi seara târziu, cu
mașina lui Florin Glintă și am montat cortul pe întuneric. Dimineața zilei de
vineri ne-a prins la startul turei lungi a Marathon 7500. Deși mi-aș fi dorit
să merg în Piatra Arsă foarte devreme pentru a mă întâlni cu Marius, Alina, Ana
și Andra dar și pentru a îi întâmpina pe alergători, acest lucru nu s-a
materializat pentru că mă simțeam obosit, nereușind să dorm foarte bine în
noaptea dinainte. Am dormit câteva ore
bune și în jur de ora 12 am plecat spre Piatra Arsa, nu înainte de a vedea la
lucru primele 3-4 echipe care soseau la Peștera și care urmau să plece spre
Omu.
În Piatra Arsă am stat la povești cu toată
lumea, am mâncat o ciorbă și am plecat înapoi la cort pentru restul de somn. În
total 10km de alergare ușoară, exact ce aveam nevoie înainte de concurs.
Între timp au ajuns și Alin, Gianina și Vlad
și împreuna cu Alin am pus la punct ultimele detalii referitoare la modul de
abordare al cursei, echipament etc. În
jurul orei 22 am intrat în cort să dorm dar nu am reușit să dorm foarte mult
deoarece au început să sosească concurenții de la tura lungă. Somnul a fost în
reprize iar la ora 4:00 eram în picioare și pregăteam ultimele lucruri pentru
concurs.
După verificarea echipamentului m-am poziționat alături de Alin la
linia de start. În jur de 6:10 s-a dat startul (eu și Alin stabilisem să plecăm
încet la început). Mare ne-a fost surpriză să constatăm că toți ceilalți nu vin
după noi, ajungând la Omu cu un avans de 4-5 minute față de a doua echipă. Pe
coborârea spre Valea Cerbului am mers încet, făcând toate serpentinele,
deoarece și eu și Alin vroiam să fim siguri ca accidentările noastre nu vor
recidiva. Am fost prinși de Florin Totalcă și Dani Florea, iar pe ultima parte
spre Gura Diham am fost chiar lăsați în urmă deoarece a trebuit să ne oprim
pentru că lui Alin îi căzuse centura de puls care se încârligase cu centura de
număr. În punctul de alimentare i-am prins pe Florin și Dani și până la Poiana
Izvoarelor i-am lăsat în urmă. Singura problemă pe care o avea echipa noastră
era ca eu nu reușeam să mă trezesc, mă simțeam lipsit de putere în picioare și
au fost dealuri atât spre Poiana Izvoarelor cât mai ales spre Prepeleag pe care
le-aș fi alergat fără probleme dar acum nu reușeam și mi se părea că îl țin pe
Alin în loc. A fost chiar un moment haios în care el efectiv m-a împins de la
spate (la propriu) fapt care m-a întărâtat puțin, de acolo reușind să alerg
binișor până la Prepeleag.
Încă trăiam cu impresia că Florin și Dani pot
fi foarte aproape și ne doream să tragem tare pe Bucșoiu pentru a nu avea
probleme mai departe. Eu am început să mă simt iar lipsit de putere în picioare
și l-am lăsat pe Alin la conducere. Am tras de mine foarte tare pe Bucșoiu
chiar daca mi se părea că dorm, că nu sunt eu, că nu reușesc să înaintez. S-a
dovedit oarecum greșit să gândesc așa deoarece ne-am distanțat foarte multe de
urmăritori. Spre Omu ne-am întâlnit cu Florin Glintă căruia i-am făcut o
mărturisire șoc! „ Florine, Alin se dopeaza cu EPO. De când a trecut la ciclism
a început să o ia pe urmele lui Froome!Mă aleargă de îmi ies ochii!”.
La Omu am umplut bidoanele și simțeam că îmi
este foame. Am tot cerut oamenilor care erau în zona cabanei o banană dar nu am
primit nici un răspuns. De acolo am plecat destul de rapid spre Bătrâna. O zonă
alergabilă care mie îmi place foarte mult. Aici am reușit să țin ritmul lui
Alin dar partea cea mai funny a fost faptul că încă mă gândeam daca am cerut
sau nu o banană la Omu, având în vedere ca nu mi-a răspuns nimeni credeam că
totul a fost doar în imaginația mea. În jnepenișul dinainte de Bătrâna m-am
lovit destul de tare (avea să se dovedească după concurs) la tibia stângă dar
nu a fost ceva care pe moment să îmi creeze probleme. La Bătrâna ne-am întâlnit
cu Oana și Gabi cărora le-am spus același text ca și lui Florin:„ Alin e
dopat!A trecut pe EPO!”. De aici coborârea a mers bine până la Guțanu. Deja ne
liniștisem pentru că eram conștienți că nu mai putem pierde primul loc, acum
obiectivul major fiind un timp cât mai bun. Alin se simțea foarte bine și se
vedea că este la turație maximă, în schimb eu pe urcarea spre Șaua Strunga am
fost slab, foarte slab. Nu reușeam să alerg și abia reușeam să merg. Este clar
că alergarea din Islanda m-a stors de puteri mai mult decât credeam eu. A fost
foarte grea în viziunea mea urcare spre Strunga, o urcare pe care în mod normal
aș alerga de la un capăt la altul, indiferent de momentul cursei. Din Strung am
coborât la Padina și de acolo cu ultimele forțe ne-am îndreptat spre Peștera.
Ne doream un timp sub 6:30 dar în final ne-am mulțumit cu 6:32 și o primire
foarte caldă la sosire, fapt care a îndulcit senzația de oboseală maximă pe
care am avut ocazia să o experimentez în timpul acestei curse.
Deși m-am simțit foarte rău pe durata cursei,
Alin a fost un coechipier excelent și s-a dovedit și un prieten foarte
bun. Am făcut o echipă foarte bună cu
Alin și trebuie să spun că sunt surprins. Părea că alergăm împreuna de foarte
mult timp, nu a fost nevoie să ne spunem foarte multe lucruri, totul a mers
aproape ca uns. Probabil dacă și eu aș fi fost la turație maximă timpul pe care
l-am fi realizat ar fi fost unul mult mai bun dar îi mulțumesc lui Alin pentru
înțelegere și promit să mă revanșez. Per total a fost o experiența frumoasă,
interesantă și care a mai atenuat din tristețea faptului că am ratat Dolomites
Skyrace.
Mulțumesc din suflet organizatorilor de la
CPNT pentru un eveniment frumos, pe gustul meu, cu un real caracter montan!
Urmează o perioadă plină pentru mine, cu
foarte multe curse lungi (sper să supraviețuiesc!). În week-end voi alerga în
Italia, ultramaratonul Trans D’Havet, etapa de ultra a Skyrunning European Champs. Țineți-mi pumnii strânși, foarte strânși!
