Îmi place să cred despre mine că sunt un
alergător montan (deși recent am fost numit hibrid). Având în vedere că sunt
bucureștean și nu sunt pasionat de schi, antrenamentele mele în timpul iernii
se desfășoară pe asfalt, în parcurile bucureștene. Pentru a avea o motivație am
decis ca în fiecare primăvară să îmi încerc norocul într-un semi-maraton de
șosea. Anul trecut am alergat la București și am învățat destule din acea
experiență nefericită. Anul acesta am decis să alerg acest semi înainte de
începerea sezonului de alergare montană pentru că am observat de anul trecut ca
1-2 curse montane mă scot imediat din ritmul de plat.
Planul a fost făcut temeinic încă din lunea
decembrie, când am discutat cu Marius Ionescu despre planurile lui pentru
primăvară. Participarea la Venlo (Olanda) prezenta mai multe avantaje: concurs
la un standard ridicat, alergători de valoare, vreme numai bună pentru alergat,
traseu plat și rapid.
Pentru mine Venlo Half Marathon a reprezentat
principalul obiectiv al acestui început de primăvară (iarnă?) și mi-am
canalizat toate energiile pentru acest obiectiv.
Miercuri dimineață am decolat împreuna cu
Marius spre Amsterdam, de unde am fost preluați de cineva care ne-a însoțit pe
tren până la Nijmegen. În Nijmegen am stat la Global Sports Communication
(firma care se ocupă de management-ul multor sportivi de valoare, printre care
si Marius). Alături de Marius am făcut câteva antrenamente în pădurea din
apropierea locului unde locuiam.
Startul concursului a fost la ora 14:00 și cum
din Nijmegen la Venlo este o distanță de 70km nu a fost nevoie să ne deplasăm
cu o zi înainte. Trebuie să recunosc că am fost norocos să merg la acest
concurs alături de Marius, deoarece am văzut și simțit pe propria piele cum
sunt tratați sportivii de valoare internațională.
Deși mă așteptam la o vreme bună de alergat în
Olanda, nu a fost să fie așa. Ca majoritatea Europei, Olanda a fost cuprinsă de
un val de frig (la ora startului au fost 0 grade). Temperatura nu ar fi
reprezentat un impediment, doar că a frigul a fost dublat de un vând din
direcția nord-est, exact pe direcția de alergare a celei de-a doua părți a
traseului. La aceste „probleme„ s-a adăugat și o răceala de toată frumusețea,
de care am încercat să scap înainte de cursă (fără rezultate).
Startul s-a dat la ora locală 14, iar eu am
plecat la „feeling” dar nu foarte tare. Discutasem cu Marius să stau cât mai
mult alături de un grup, însă spre „norocul” meu de câte ori mă lipeam de 2-3
persoane, grupul se destrăma. Nu m-a interesat să depășesc ci doar să mențin o
viteză bună pe toată durata cursei, care să îmi asigure realizarea timpului pe
care îl doream. Până la kilometrul 10 m-am simțit excelent, dar de aici am
schimbat direcția de alergare (cu vântul în față). La kilometrul 12 am vomitat
(nu mai puteam sa respir din cauza mucilor/puroiului din gat). După această
problemă mi-am revenit și am reușit să trag iar tare deși simțeam ușor ușor cum
mâinile îmi amorțeau din cauza frigului și a vântului (spre final nu am reușit
să iau nici un pahar cu apă deoarece aveam mâinile foarte înghețate). Cel mai
dificil kilometru a fost in 18 și 19, înainte de intrarea în oraș, deoarece
vântul începuse să bată din toate direcțiile. Am tras cât am putut de mine și
am terminat cu un nou Personal Best – 1:20:32 (3:48/km). Nu am putut să mă
bucur foarte mult de reușită pentru că eram înghețat.
Marius a terminat cu un timp foarte bun de
1:06:03 (un antrenament bun pentru el). La Global Sports Communication ne-am
împrietenit cu 2 alergători valoroși din Kenya (Philemont Yator și Valentine
Kibet). Philemont a terminat cursa pe locul 1 iar Valentine pe locul 3.
A fost o deosebită plăcere ca după cursă să mă
întâlnesc cu Yana Dimitrova, care a îndurat 2 ore de frig și vânt ca să ne
întâlnim după mult timp (Mulțumesc!).
Despre organizarea în sine ar fi extrem de
multe lucruri pozitive de spus (din păcate un orașel mic din Olanda bate la
fund organizarea de la București). Atmosfera a fost incredibilă pe tot traseul,
olandezii făcând o adevărată sărbătoare din această cursă. A fost senzațional
să îmi aud numele strigat pe tot traseul și efectiv încurajările de pe margine
îți dădeau aripi. M-am îndrăgostit iremediabil de Olanda și de atitudinea
oamenilor de acolo față de sport (orice sport).
Cu acest concurs „aventura” mea pe asfalt s-a
încheiat, următoarele obiective fiind legate de competiții montante. Ne vedem
la Brașov pe 6 aprilie!
