No Matter What, Never Give Up

Cred că este prima dată când mă bucur că am lăsat mai mult timp să treacă de la o cursă până la momentul în care îmi aștern gândurile pe blog.

De ce?

Probabil dacă aș fi scris la cald aș fi fost prăpăstios, aș fi scris ca și cum întreaga lume mi s-a destrămat, nau că nu ar fi fost momente în care mintea mea așa îmi spunea că s-a întâmplat.

Cineva drag mi-a spus fix cuvintele din titlu, cu mențiunea „doar nu am dat banii degeaba pe tatuajul care spune asta?” și imediat m-am trezit.

Dacă nu v-ați prins este vorba de EcoMarathon, un concurs de suflet, unul din concursurile pe care îl aștept an de an, pentru care mă pregătesc temeinic, concursul la care mă gândesc în momentele geroase ale iernii din dorința de a păstra motivația vie. 

Cred că am scris acest articol de 100 de ori în capul meu, de fiecare dată în altă forma, cu alt conținut și cu o atitudine diferită așa că am decis să nu fie text normal, în care povestesc numai momente din timpul cursei, cum am gândit, cum am abordat, cum m-am simțit, ce mi-am dorit ci va fi un text despre atitudine pozitivă, despre faptul că un eșec sau un șut în fund poate fi o lecție pozitivă chiar și pentru un „prăpăstios” ca mine.

EcoMarathon-ul este o cursa mult așteptată, pentru care am spus mai sus că mă pregătesc dar pentru care mi-am dorit prea mult pentru cât puteam oferi în acest moment.

Mi-am dorit foarte tare să performez, am calculat, am analizat fiecare bucățică de traseu, știam unde, când, cum și cât trebuie să fac însă am uitat un singur lucru: plăcerea de a alerga.

Am fost foarte încrâncenat, setat, conectat și am pus foarte multă presiune pe mine astfel încât nu am simțit cursa, nu am simțit nicio secundă că e bine, că mă bucur de alergare. O greșeală pe care am plătit-o scump, dar din care am tras învățăminte bune.

Oricât de mult ne dorim să performăm, să fim mai buni, cred că este indicat să nu uităm esența alergării, să ne uităm în jurul nostru la oamenii care ne înconjoară, să ne luăm energie din jurul nostru atunci când „nucleul” interior dă rateuri.

Da, la Moieciu am uitat să mă bucur de alergare, de emoțiile specifice unei asemenea curse, de picioarele mele care știau ce au de făcut și singure fără să le „biciuiesc” eu neîncetat.

Așa că deși la cald mi s-a părut ca am dat-o în bară, analizând lucrurile realizez că a fost un week-end reușit, o cursă pe care am dus-o la capăt deși nu m-am simțit bine nicio secundă și că în lume sunt lucruri mult mai grave care se întâmplă decât faptul că eu am făcut o cursa mai puțin bună.

Concluzia mea este că EcoMarathon va fi acolo tot timpul și că am timp să revin mai puternic, dar și mai plin de voie bună și energie pozitivă și că mi-am învățat lecția „durerii”  și voi fi mai puternic data viitoare, tocmai pentru că știu unde am greșit și voi lucra să nu mai repet aceeași greșeală a doua oara.

Învăț pe propria piele și deși îmi place să cred că am răspuns pentru orice, de cele mai multe ori mă surprind și pe mine cu noi probleme și întrebări din partea organismului meu care iubește ceea ce facem împreună, dar care cere timp să se maturizeze așa că îmi rezerv dreptul ca uneori să fiu iar copilul alergător.

Felicitări tuturor celor care sunt implicați în ceea ce înseamnă EcoMarathon și felicitări tuturor celor care au alergat și nu au făcut greșeala mea, de a uita bucuria alergării și bucuria momentului.

Să ne bucurăm de alergare!

Ultimele verificări

Deși mereu mă laud că voi scrie mai repede pe blog, după competiții, se pare că nu îmi iese. Așa că a trecut o săptămână de la Brașov Maraton, dar am scuza că nu prea am stat în această săptămâna și nu am stat cu folos.

Să reveni la Brașov Maraton. CPNT face o treabă faină cu acest concurs care are potențialul de a deveni un nume important în peisajul alergării montane din România cu anumite condiții pe care nu le voi aborda acum și pe care „băieții” le știu cu siguranță. În orice caz, în forma actuala, cursa de semi-maraton va reprezenta pentru mine un bun punct de reper înainte de EcoMarathon.

Vineri după-masă am făcut o alergare ușoară pe Tâmpa, în compania șui Mihai Orleanu, Mihai Șerban, Daniel Stroescu și veșnicul munțoman din Constanța, prietenul Sabin Vasile, pe o vreme care mai degrabă îmbia la stat în casă la povești, dar aveam speranța că sâmbăta lucrurile vor sta diferit și așa a și fost.

A urmat workshop-ul The North Face, la care timpul a trecut foarte rapid (așa e când sunt lăsat să vorbesc despre alergare montană) și vreau să mulțumesc celor care și-au răpit din timpul lor pentru a fi prezenți și sper că informațiile pe care am reușit să le transmit să fi fost înțelese corect și că acestea vor fi folositoare la următoarele competiții pe care le veți alerga. 

După prezentare am ridicat kit-ul, am socializat puțin cu prietenii veniți de prin țară, am mâncat din plin (nu-i așa Sabin?) și am trecut la modul odihnă pentru noaptea ce urma.

Sâmbătă dimineața vremea se prezenta foarte bine, nici foarte rece nici foarte cald, aproape ideal din punctul meu de vedere. O încălzire scurtă, puțină socializare înainte de start și timpul a trecut imediat, auzind numărătoarea inversă. 

Acum să trecem la partea serioasă a poveștii, în care voi detalia câteva aspecte legate de cursă. Cum spuneam mai sus, semi-ul de la Brașov Maraton este o cursă care mie îmi place și pe care o voi considera mereu un „must have” înainte de EcoMarathon. Anul trecut am alergat decent, într-un timp de 1:59:00, dar nu pot să neg că anul acesta nu doream să alerg mai tare, mai ales că mă simt mai pregătit decât anul trecut.

După încă o paranteză revin la alergare. Planul meu a fost să nu plec foarte tare pe bucata de serpentine care urcă spre Tâmpa (cred că în sfârșit mă maturizez sportiv și nu mai plec ca „racheta” când nu este cazul) și așa am și făcut, ajungând pe poziția a 5-a în șaua Tâmpei, dar cu toți cei din fața mea în raza vizuală. Pe coborârea ce a urmat am mers mai încet având nevoie de timp să îmi reglez respirația. Pot spune că pentru mine cursa a început în momentul în care am ajuns pe forestierul din Valea Cetății.

De acolo m-am „activat”, am pus capul în pământ și am turat motoarele. Primul pe care l-am depășit a fost Alex Itu, iar în fața mea îl avea pe Florin Jitaru, Adi Bostan și Adi Iordache având un avans de aproape 1 minut. Am ajuns în punctul de hidratare, am luat repede un gel Carbosnack de la Nutrend, un pahar de apă și în continuare la deal. „M-am speriat” puțin pentru că Florin Jitaru dispăruse din raza vizuală pe ultima parte de urcare spre culmea Crucurului, dar nici la vale spre Poiana lui Stehil nu am reușit să îl văd deși mi se părea că merg destul de tare. Am reușit să mă distanțez de Alex itu (care s-a dvedit că a avut și ceva probleme „tehnice”), iar pe ultima parte înainte de Fântâna Dreptății am dat de Florin, care se accidentase la gleznă. Am trăit momente de genul acesta și m-am oprit imediat, fiind gata să mă opresc din cursă știind ce înseamnă o accidentare urâta. Florin mi-a spus să continui și așa am făcut, anunțând în punctul de hidratare faptul că el s-a accidentat. De aici am continuat pe poteca din spatele grădinilor, cu un ritm destul de bun, reușind să mă apropii de cei doi Adi la aproximativ 30 de secunde. Am trecut de infama urcare de la Semimaraton Intersport, de data aceasta în sens invers și am continuat în viteză spre treptele lui Gabony. Cu aproximativ 200m înainte de trepte i-am prins pe băieți și am trecut de ei. 

Am tras aer în piept înainte de Gabony, am luat iar un Gel CarboSnack și am tras tare la deal, alergând pe cât posibil. Am reușit să mă distanțez de Adi Bostan cam 30 de metri maxim, dar pe finalul urcării, aproape de stația telecabinei m-a prins și depășit și s-a dus tare în ușoara coborâre care precede urcarea pe Tâmpa. Pe scurta urcare am recuperat din ecart, dar evident, pe coborârea spre Șaua Tâmpei s-a distanțat iar. Ah, să nu uit, de când sunt energizat de Nutrend am descoperit o „nouă armă secretă” și aceasta se numește TurboSnack și mă ajuta ca pe finalul cursei să pot „schimba în treapta a 5-a de viteză”. Am luat TurboSnack-ul pe vârf și am dat tare la vale, prinzând-ul iar pe Adi pe forestierul ce coboară la bariera din Răcădău. Am simțit că Adi nu coboară la maxim și că păstrează energie pentru ultimii kilometri de plat, dar în acel moment am gând că trebuie să forțez pentru că nu am nimic de pierdut. S-a dovedit că am calculat corect și Adi s-a distanțat constant pe zona de fals plat de întoarcere spre finish, avândul în raza vizuală dar fără a avea suficientă „benzină” pentru a mă bate cu el, după o cursă de urmărire care m-a stors la maxim. 

M-am bucurat totuși că am terminat într-un timp foarte bun, pe poziția a doua la general și pe locul unu la categoria de vârstă, un timp cu aproape nouă minute mai bun decât anul precedent. 

Deci lucrurile sunt pe drumul cel bun și acum aștept EcoMarathon cu încredere că pot obține un timp mai bun decât anul trecut. Mulțumesc sponsorilor pe care „îi am în spate” și care îmi asigură constant tot ceea ce am nevoie pentru a atinge obiectivele pe care mi le-am propus pentru acest sezon (CompresSport România, The North Face România și Nutrend).

REZULTATE Brasov Maraton

După Brașov Maraton am „luat o porție” de două bucle EcoMarathon, revenind pe bucla 3 cu gândul de a mă „reîmprietenii” cu Guțanu. Se pare că nu m-a uitat și mi-a promis că anul acesta îi va permite să alerg mai repede, fiind prieteni vechi deja.

La începutul postării spuneam că a fost o săptămâna plină, destul de agitată, dar și cu două zile petrecute în zona Bran-Moieciu, cu două alergări montane de 1 și 2 mai, în compania unor prieteni dragi (Luci, Daniel și Sabin) și putem să considerăm că suntem gata de asaltul buclelor pe 10 mai.

Era să uit un element care m-a agitat foarte tare săptămâna asta și anume un e-mail care spunea următoarele:
„Congratulations, you´ve got a place to participate in the marathon Zegama Aizkorri!!”- Pur și simplu am sărit în sus de bucurie și am alergat câteva minute prin casă numai ca să mă liniștesc. Îi mulțumesc din suflet lui Ionuț Zincă, omul care crede mereu în mine și fără de care visul Zegama nu putea deveni realitate!

Mâine alerg la Wings for Life World Run și deși nu am niciun obiectiv, voi fi prezent și îmi voi aduce contribuția, alergând la acest eveniment global, pentru cei cu care soartă nu a fost foarte darnică. Ne vedem la start!