Mijloc de august în alergare

După experiența frumoasă de la Cindrel știam că urmează două week-enduri pline pentru mine. La o săptămână distanță și după un drum foarte lung am ajuns la Vatra Dornei unde urma să alerg primul meu Campionat Național de Alergare Montană.  A fost o experiență nouă pentru mine, mai ales că a fost o cursă extrem de scurtă comparat cu ceea ce antrenasem eu în ultima vreme. S-a dovedit mai apoi că 14.5km și 1000 nivel alergați la 30 de grade in mijlocul zilei sunt mai obositori decât un maraton. 

Am suferit destul de tare din cauza vitezei cu care nu eram obișnuit, a căldurii și a lipsei de hidratare de pe traseu dar spre final am reușit să intru în ritm și să termin pe locul 15 la individual și să mă bucur de titlul național cu echipa CSM Cluj!

A urmat un alt drum foarte lung și obositor, alături de Ionuț și Soby, până la Bușteni. Am ezitat până în ultima clipă dacă este oportun să alerg Vertical Race-ul de la Bușteni dar în final am decis să mă ocup de partea organizatorică și am reușit în cele din urmă să îmi aduc aportul la o cursă ce se anunță „Prâslea” alergării montane din România. A fost o experiență interesantă să privesc de pe margine și evident că mă mâncau picioarele să alerg dar cred că în final am făcut alegerea corectă.

Știam că după acest week-end mă așteaptă una dintre cele mai dificile curse din România. 2x2 Race (Cele mai înalte două vârfuri din România în aceeași cursă). Probabil dacă aș fi fost înscris la individual aș fi ales să nu alerg. Mă simțeam destul de obosit mental și doream să lenevesc în perioada următoare. Dar cum am promis că voi face echipă cu Zsolt Kovacs, trebuie să recunosc că mi-a fost rușine să îi spun că vreau să renunț. Așa că m-am conformat cerințelor și am încercat să mă odihnesc pe cât posibil în săptămâna premergătoare cursei, bucurându-mă de alergări scurte și relaxante la ceas de seară. Vineri eram deja la Bâlea și după multe ironii si „amenințări” între mine și Zsolt am decis că este cazul să dormim și să sperăm că nu ne vom bate pe traseu.  Zsolt are o experiență mult mai mare decât mine în Făgăraș și la fel cum a fost și la 7500 cu Alin, acesta era evident și mai odihnit și mai cu pofta de alergat fapt ce s-a simțit de pe prima urcare spre Șaua Capra. Nu m-am simți nici un moment foarte bine pe traseu însă am tras de mine pe cât posibil. Genunchii nu prea m-au ascultat și au dat încă de la început semne că nu își doresc să fie pe munte în acea zi, corpul se simțea obosit și pentru prima dată de când alerg chiar și creierul îmi spunea sa mai stau naiba pe loc! 

Marele nostru avantaj a fost că nu a fost cazul să ne zbatem prea tare deoarece știam echipele cu care concurăm și eram siguri că vom câștiga. Am fost o echipă echilibrată aș putea spune, eu puteam mai bine la deal și Zsolt la vale. Au fost multe momente în care el m-a așteptat pe coborâri dar contrat așteptărilor generale am făcut o echipă frumoasă și dincolo de oboseala mea chiar au fost aproape 10 ore pe munte alături de un om cu care aș putea face echipa oricând. Au fost multe momente în care aș fi vrut să cedez:

La 3 pași de moarte am fost cum au zis băieții:„ La un pas de moarte!” deoarece am alunecat și am căzut efectiv în cap, norocul meu fiind că aveam deja mâinile bine prinse de lanț sau pe coborârea spre Călțun unde iar am alunecat și m-am julit destul de tare atât pe mâna stângă cât și pe picior. Dincolo de suferința fizică, o spun și o repet, a fost o experiență frumoasă pe care mă bucur ca am trăit-o în echipă. În final am terminat pe locul 1 la 2x2 Race cu timpul de 9h 54min 58 sec însă am fost destul de supărat pe modul în care m-am comportat pe traseu. Dar voi lua doar părțile pozitive și voi face niște schimbări în ceea ce privește obiectivele mele pentru finalul se sezon. Obiectivul principal a devenit MPC fapt pentru care am renunțat a mai alerga vreo cursă lungă până atunci și de asemenea mă gândesc serios să renunț și la ultimul concurs din acest sezon (Virgin Forest Ultra). Mulțumesc Zsolt pentru cele 10 ore de nebunie din Făgăraș și mult succes la UTMB!

Rezultate 

Urmează două week-end-uri în care voi alerga la Iorgovanu Night Run și la Corcova Trail Race. Dar mai important decât aceste două curse este faptul că îmi doresc să petrec două sfârșituri de săptămâna în compania persoanelor care contează pentru sufletul meu.

Revenire la Cindrel

După experiența dureroasă din Italia și un drum foarte lung spre casa (două zile) care mi-a îngreunat recuperarea de după cursă, am decis să fac o nebunie și să merg la Cindrel. Vă rog să nu mă întrebați de ce am făcut asta, de ce nu mă potolesc, de ce nu am grijă de mine etc. Cei care mă cunosc știu foarte bine care a fost motivația din spatele acestei dorințe de a alerga la Cindrel. Nu voi povesti despre drum, despre ridicarea kit-urilor, despre noaptea dinaintea concursului. Sâmbătă dimineață m-am prezentat la start, care a fost decalat cu 15 minute din cauza înscrierilor de la fața locului. Nu m-a deranjat deoarece am avut mai mult timp pentru încălzire și pentru a mă bucura de compania oamenilor din jurul meu. Știam traseul de anul trecut, nu exista nimic care să mă poată surprinde, cu excepția genunchiului meu stâng (care durea în timpul alergărilor de după Ultra) care evident „țipa” din cauza suprasolicitării din ultima perioadă.

Trebuie să mulțumesc Runningshop.ro care mi-a pus la dispoziție Balance Tape, bandă kinesiologică care a avut un efect benefic de suport pentru genunchii mei greu încercați în ultima perioadă. Am luat startul destul de tare și m-am așezat alături de Bălan, Adi Bostan și Paul Hundrubechean pe primii kilometrii. Sincer nu m-am simțit bine decât pe zonele de urcare, Adi, Silviu și Paul depărtându-se foarte repede de mine pe coborâri.  Din spate de asemenea venea foarte tare Alex Itu și Nușu. Pe coborârea spre  Refugiu Iezer, deși pe toate coborârile genunchii m-au durut, am strâns din dinți si m-am concentrat foarte tare (îmi spuneam în sine că ar trebui să cobor ca Tadei Pivk:D), reușind să recuperez imediat distanța față de Paul (Adi și Silviu erau departe). Pe urcarea spre Iezerul Mare l-am depășit pe Paul și de acolo singurul gând a fost să trec cu bine de urcarea spre Vârful Cindrel și să securizez poziția a 3-a. M-am uitat în spate și Alex Itu se apropiase destul de mult pe ultima aprtea a urcării dar am „cuplat 4x4” și am reușit să ajung cu un avans bun pe vârf. 

De acolo a urmat o zona de sus-jos, prin jnepeniș, spre Refugiul Cânaia. Aici spre surprinderea mea, în punctul de alimentare, Nușu și Alex au ajuns la 30 de secunde în spatele meu. Am strâns din dinți, am trecut peste oboseala și căldură și chiar și peste tentația de a mă mai opri să beau apă din râulețe și am tras tare fără să mă uit în spate. În următorul punct de alimentare l-am văzut pe Bălan în fața, cam la două minute și mi-aș fi dorit să îl prind dar a observat că mă apropii și a schimbat viteza. Trebuie să recunosc că până în acel moment nu m-am simțit bine pe traseu deloc, destul de non-combativ, fără viteză. Pe ultima coborâre, cei 6km din ultimul punct de alimentare, Nușu aproape m-a prins dar a fost domn și m-a strigat de la cam 100 de metrii din spate. În acel moment m-am panicat și pentru prima dată în cursă am reușit să schimb în viteza a 5-a, fiind ajutat și de faptul că era o zona relativ plată, reușind să mai pun un minut față de Nușu.

 În final am terminat pe locul 3 la general și locul 3 la categorie, în aceeași formulă ca și anul trecut (Adi – Locul 1, Bălan pe 2), cu un timp cu 10 minute mai bun decât anul trecut, pe un traseu pe care l-am alergat în proporție de 95% (timp: 3:44:48). Mă bucur că am participat pentru a doua oară la acest concurs și mă bucur că dincolo de durerile avute am reușit să mă simt bine, să alerg un traseu superb și să mă bucur de un weekend minunat!