Un nou început - Băneasa Trail Race

A trecut deja mai mult de o săptămână de la Băneasa Trail Race iar, eu trebuie să recunosc că mi-am pierdut exercițiul de a scrie pe blog dar nu îmi fac griji, „pofta vine mâncând” așa ca astăzi, de Crăciun,  m-am pus „la masă”.

Parcă mai ieri era 2012 și lansasem ideea de Băneasa Trail Race, parca mai ieri mă luptam cu diverși pe chestii legate de taxe de participare, alergat în „periculoasa și infama” Pădure Băneasa. Multe aspecte s-au schimbat anul acesta, oamenii prinzând gustul alergatului în pădure.

Antrenamentele oficiale, premergătoare concursului, au adus în general peste 50 de alergători iar cererea pentru înscriere la cursă a fost peste așteptări. Prietenii de la trăescsănătos.org au făcut o treabă formidabilă anul acesta și au ridicat ștacheta organizării foarte sus! Eu personal îi provoc ca anul viitor să facă lucrurile cel puțin la nivelul acesta pentru că de acum, așteptările sunt mari și ei trebuie să ducă lucrurile la nivelul următor!

Despre cursa mea nu se pot spune foarte multe. Oricât de competitiv aș fi (și sunt), Băneasa Trail Race a fost doar o cursă-test, în care mi-am verificat nivelul pregătirii din ultima lună. Evident că am tras tare, evident că vroiam sa ma bat cu orice secundă, orice minut. Dar pe data de 14 decembrie 2013 eu am alergat cei 10km ai Băneasa Trail Race în 38:08 clasându-mă pe locul 8 la individual și pe locul 2 cu Turbo-Melc Team. Timpul a fost un bun parametru pentru mine, primind astfel o foarte bună confirmare a faptului că drumul pe care mă aflu este unul corect și că munca făcută cu cap și sistematic nu are cum să nu dea roade.

Cred că s-a nimerit perfect ziua în care să postez despre Băneasa Trail Race pentru că în acest mod pot ura tuturor celor care contează pentru mine, cei care mă susțin și mă apreciază, cei care mă critică și îmi arată când greșesc, celor care îmi sunt prieteni (unii mai vechi, alții mai noi), Crăciun fericit alături de cei dragi și un an nou (competițional sau nu) în care să învățăm din greșelile lui 2013 pentru a fi oameni/sportivi mai buni și mai înțelepți!

Vreau să mulțumesc din suflet oamenilor deosebiți care parcă au apărut de nicăieri dar care mi-au influențat și însuflețit viața în multe momente din 2013!

P.S. Iarna continuăm să alergăm nu? Ne vedem la Gerar 2014, prieteni...

Final de sezon sau un nou început !?

A trecut și MIB, în loc de MPC și evident a urmat Azuga Trail Race. Nu plănuiam să închei sezonul cu ATR, având în plan sa alerg ultra-ul de 100km de la Vigin Forest Ultra Trail de weekendul ce urmează însă opțiunea aceasta a dispărut, fiind nevoit să merg în practică cu facultatea. Dar cum MPC s-a amânat, sezonul părea că se va termina perfect, cu regina alergării montane din România. Evident după cutumele acestui sezon ar fi trebui să-mi dau seama ca planul de acasă nu se potrivește cu cel din târg. Înainte de MPC/MIB m-am ales cu o tuse îngrozitoare, dureri de cap, muci și toate cele aferente. Am stat mai mult în pat decât în picioare iar la MIB am fost nevoit să mă opresc după 14km. Nu numai că arătam rău dar eram praf, la propriu așa ca abandonul a fost o soluție naturală și înțeleaptă. Am realizat că de fapt ar fi trebuit să mă bucur pentru faptul că MPC s-a amânat pentru că nu aș fi fost în stare să termin având în vedere starea mea de sănătate. Între timp am mai fost pe Azuga de două ori, fie pentru antrenament fie pentru a marca traseul.

Înainte de Azuga au fost destul de multe zile agitate în care alături de Luci, Bălan și Cornel am avut de rezolvat ultimele detalii legate de cursă. Despre alergarea mea în sine nu cred ca se pot spune foarte multe. Credeam că boala a trecut, că a fost doar o răceală insistentă dar s-a dovedit că este una a naibii de insistentă. Pe prima urcare totul a început să se învârtă cu mine, aer nu aveam, pieptul mă durea iar picioarele erau moi și lipsite de putere. Abia pe la Susai am reușit să îmi revin un pic și asta probabil pentru că reușisem într-un final să mă încălzesc, dar senzația de picioare moi nu a dispărut pe întreaga durata a cursei. La Susai am prins-o pe Alina B. și am decis să alerg alături de ea, să o ajut să alerge prima ei cursă montană, lungă, la capacitate maximă. Chiar mi-a făcut plăcere să alerg cu Alina și pentru o perioadă senzația de neputință a dispărut. Din păcate Alina a supralicitat și ea și pe urcarea de pe Sorica s-a tăiat. Eu arătam rău și din ce mi s-a spus am speriat audiența, mulți crezând că voi leșina. Am terminat cursa oarecum în picioare însă cu o tuse groaznică, care nu mi-a dat pace cam o oră după cursă. Am dorit să termin în picioare această cursă pentru echipă (Cristi, Silviu și Alina) dar și mânat de gândul că totul se va termina curând. Da, în timpul cursei am decis că este cazul să spun stop, este cazul să termin cu suferința, este cazul să analizez ce am făcut bine și ce am făcut greșit în ultima perioadă și de ce corpul meu a ajuns să fie „distrus” din toate punctele de vedere. Ce înseamnă stop? Înseamnă fără MPC pentru mine. Oricât de mult mi-aș dori să alerg, efectiv corpul dar și mintea mea refuză acest gând așa că voi privi de pe margine și mă voi bucura pentru voi, cei care veti alerga.

A fost un sezon cu bune și cu rele, un sezon pe care l-am pornit cu dreptul însă orgoliul și lipsa de experiența și-au spus cuvântul. În loc să fiu pe o creștere evidentă eu am fost pe o pantă descendentă începând cu Hercules. Am alergat când trebuia să mă odihnesc și m-am odihnit când trebuia să alerg. După accidentarea de la Hit the Top, forma mea sportivă nu a mai fost la fel. Toată vara a fost doar o cursa constantă pe care corpul meu a dus-o din inerția pregătirii din iarnă însă acum, la final de sezon, benzina s-a terminat iar corpul meu se resimte și îmi da semne diferite că este cazul să mă odihnesc și să mă regăsesc.
M-am săturat să tot am probleme, nu-mi place să mă plâng mereu așa ca voi lua măsuri. Este momentul să pun capul jos și să mă întorc la muncă, sa alerg și să construiesc exact cum am făcut iarna trecută. Urmează 5-6 luni de pregătire în care voi pune cărămidă cu cărămida încercând să-mi dovedesc mie că după acest sezon sunt un sportiv mai bun și mai înțelept, asta pentru ca mi-am învățat lecția!

A fost o aventură frumoasă acest sezon, am râs, am plâns, m-a durut și am mers înainte,am calatorit mult, am cunoscut oameni frumoși, mi-am făcut prieteni dar m-am ales și cu dușmani și deși termin anul în genunchi, simt că sunt un om mai bogat.

Pentru mine acest sezon a totalizat aproape 300 de ore de alergare și orientare și 90000+ diferența de nivel pozitivă.

Mulțumesc din suflet tuturor celor care s-au interesat de soarta mea în acest an,mulțumesc celor care constant sunt un exemplu pentru mine și  mulțumesc sponsorilor fără de care anul competițional ar fi fost și mai dificil.

Să ne revedem curând prieteni!

P.S. Probabil va mai urma un post cu referire la un alt aspect al sezonului 2012-2013 pentru sportivul Radu Milea.