Doar o postare mai jos și poți vedea povestea
și conexiunea mea cu Gerarul așa că nu voi mai dezvolta acest subiect, deși
ieri am realizat că nu aș putea concepe Gerarul fără Dani și Florin, probabil
mintea și corpul meu identifică tura aia din Poli cu modul în care am devenit
prieten cu doi oameni pe care-i cunoșteam puțin spre deloc dar alături de care
formez o echipă sudată, echilibrată și care se întelege din gesturi, chiar și
când Dani ia startul direct de pe WC, așa cum s-a întamplat ieri!
Așa cum spuneam, Gerarul nu este nimic mai
mult decât un test bun, venit după o perioadă de pregătire monotonă și nu este
punctul culminant al anului, însă asta nu înseamnă că nu este tratat ca un
concurs și că nu îmi/ne doresc/dorim să fim primii. Premiile nu sunt și nu au
fost niciodată mari la Gerar, dar dacă nu îti dorești să câștigi un concurs la
care te-ai înscris înseamnă că nu ai înteles nimic despre competitivitate sau
că esti ipocrit și te minți singur sau doar pe cei din jurul tău. Dar sunt sigur
că toată lumea prezentă la start și-a dorit să căștige, nu pentru că dorea să
bată o altă echipă ci pentru a demonstra că nu a muncit degeaba în ultimele 2-3
luni.
Dar să revenim la povestea mea. Trebuie să
recunosc că deși am schimbat abordarea pregătirii și am trecut la și mai mulți
kilometri și mai multă calitate a antrenamentelor, am fluctuat destul de mult
în ceea ce privește eficiența, probabil și pe seama oboselii acumulate datorate
activităților extra-antrenament care deși credeam că nu, îmi mănâncă destul de
multe resurse. Săptămâna cursei am încercat să o dedic odihnei, dar am făcut și
două vizite la doctor, una la cardiolog și una la dentist (mulțumesc Adrian
Angelescu și Adydent) așa că eram destul de neliniștit și sincer, nu știam dacă
voi fi apt la ora cursei. Simțeam că ficatul meu nu este în regulă sau
apendicul sau veche operație de hernie inghinală, naiba mai întelege!?
Problema nu era că aș putea abandona ci doar că mi-as dezamăgi echipa. Una este să ai o problema fizică și să nu mai poți continua și alta este să strici eforturile altor doi coechipieri. I-am pus în temă despre problema mea și le-am promis că indiferent de probleme, voi trece „prin durere” și voi alerga cât pot eu de bine.
Am reușit să dorm bine sâmbătă seara și
duminică eram pregătit să dau tot ceea ce corpul îmi putea permite. Știam care
sunt echipele cu care ne luptăm pentru titlu, dar întotdeauna, indiferent de
cât de competitiv sunt, voi pune prietenia și spiritul de camaraderie pe primul
loc, iar toți cei cu care ne luptam îmi sunt oameni dragi mai ales pentru
faptul că facem parte din această mică lume nebună a alergătorilor din România.
Duminică după forfota obișnuită înainte de
start, m-am poziționat alături de Florin la start, dar lipsea auto-intitulatul
Hipster aka Moise aka Dani Florea, care probabil în timpul în care noi ne dădeam
de ceasul morții că se dă startul, savura plăcerile masculine ale statului pe
tron.
Startul ne-a găsit în formula de 2, dar nu mică ne-a fost mirarea să-l vedem pe Dani cum vine în alergare direct de pe scările rectoratului și a intrat alături de noi în pluton. Nu ne-am spus multe lucruri, doar câteva înjurături specifice și de nereprodus și apoi ne-am întors la liniște și alergare.
Prima tură a fost destul de rapidă și mă
gândeam că nu vom rezista în ritmul acesta, dar mizam pe faptul că niciuna din
cele trei echipe din frunte nu o poate face. Pe tura a doua, în pantă am simțit
că CityGrill reduce puțin turația și cum îl vedeam pe Florin că arde de
nerăbdare să mărim ritmul, am schimbat din mers planul de cursă și i-am facut
semn să iasă din grup și să trecem în frunte. Dani nu știu dacă a sesizat
semnul, dar tocmai de asta suntem o echipă „mișto”, pentru că ne întelegem și
cu capul în pământ, ne „simțim” unul pe celălalt după ritmul pașilor sau după
intensitatea respirației.
Hai că ne-am laudat destul. Planul s-a
schimbat din mers și am decis să continuăm în ritmul acesta, foarte constant de
altfel, cel puțin până la finalul turei a 4 –a și dacă vom intra în tura a 5-a
cu avansul pe care observam că îl luăm la fiecare tură era aproape clar că nu
vom mai fi prinși. Dar nu ne-a ieșit cum am vrut, în sensul că doar pe tura a
5-a am slăbit puțin turația motoarele pentru a ne hidrata și a lua un gel, preventiv.
În rest am continuat să tragem tare, să mai aruncăm câte un ochi în spate când
era posibil și să ne bucurăm de încurajările constante ale voluntarilor și ale
concurenților din echipele pe care le depășeam cu o tură sau două.
Ah, m-am lăsat prins cu povestea cursei și nu
v-am spus despre durerile din zona abdomenului, din partea dreaptă. Păi ele nu
au mai existat, în sensul că simțeam că ceva nu e în regulă acolo, dar pur și
simplu mintea mea a blocat „informația” respectivă și așa cum le spuneam
băieților în concurs, am început să mă simt din ce în ce mai bine pe măsura ce
treceau kilometri, probabil și datorită volumului mare din
antrenamente.
Am intrat în ultima tură știind că suntem
pentru a doua oară campioni, dar cu toate astea am continuat să tragem tare
pentru că ceasul arătă ceva la care nu ne-am gândit nicio secundă:
posibilitatea unui personal best pe distanța de semimaraton pentru mine și
Dani, performanță dificil de obținut pe un traseul ca cel din Poli (pantă mare
atât în urcare cât și în coborâre, curbe multe, porțiunea de noroi, întoarcerea
de la Splai și faptul că ai de depășit constant multe persoane), dar când am
văzut că se poate am spus de ce nu și am continuat în același ritm ca și până
atunci, ultima tură fiind la nivelul celei de-a doua ca timp, iar PB-ul s-a
materializat cu timpul de 1:18:28 și locul 1 ca echipă cu timpul final de
1:19:22, pentru a 3-a oara pe podium și pentru a doua oară campioni!
Cam asta este povestea pe scurt, dar ea nu se
încheie ci continuă tot sezonul 2014-2015 care sper să fi cu un pas mai bun
decât precedentul. Până una alta vreau sa mulțumesc organizatorilor pentru că
ne dau posibilitatea să ieșim din monotonia iernii, echipelor puternice cu care
ne-am întrecut (UltraDT – Robert, Alex, Adi și Ro Club Marathon – CityGrill - Victor,
Adi și Emanuel) dar cu care ne vom îmbrățișa întotdeauna la final ca prieteni,
voluntarilor, fotografilor și tuturor celor care au găsit de cuviință să ne
încurajeze când îi depășeam, deși și ei ca și noi erau în plin efort! Ah, era
să uit, păi ce sportiv aș mai fi dacă nu aș mulțumi sponsorilor și partenerilor
așa că mulțumesc CompresSport România (Bluza cu mânecă lungă On/Off e best
buy-ul sezonului de toamnă-iarnă) și Asociației Sport La Orice Vârstă și,
înceând de astăzi, în mod oficial mulțumesc Team Run (știu, pare că-mi
mulțumesc mie, dar de fapt mulțumesc oamenilor grozavi pe care îi am în jurul
meu)!
