Când nu poți sa dormi, evident că ai și mai
mult timp de gândire, iar unul din subiectele care a creat isterie în „lumea
alergătorilor” din România este înscrierea la Gerar. Se pare că spre finalul
înscrierilor, isteria s-a mai diminuat așa că am avut și eu timp să reflectez
la ce înseamnă Gerarul pentru mine și de ce am participat de la prima ediție și
de ce continui să o fac an de an. Robert Hajnal a venit cu niște argumente pe
blog-ul său, legate de faptul ca este inoportun să alergi la Gerar, deoarece
lunea ianuarie este dedicata antrenamentelor de volum, de anduranță etc. și că
a participa la o cursa de semimaraton este un risc și că îți poți da sezonul
peste cap, lucruri perfect adevărate, dar nu neapărat relevante pentru mine.
Povestea intrării mele în „lumea
alergătorilor” din România (îmi place expresia), s-a materializat cu MPC în
2010, dar trebuie să recunosc că după MPC chiar nu simțeam în vreun fel vreo
dorință de a continua să alerg, de a mă antrena, pur și simplu am considerat că
acea experiență este suficientă.
Totul avea însă să se schimbe prin luna decembrie,
când am aflat de pe Facebook despre Gerar. L-am contactat pe Daniel Stroescu și
am decis să facem echipă împreună, în acel moment cooptându-l în echipa și pe
Cosmin Georgescu, „coleg de suferință” la orientare. Evident, ne-am înscris la
concurs așa că trebuia să ne și antrenăm, nu? Am și acum în minte două momente
legate de Gerarul din acel an. În primul rând un antrenament de 20km prin
Pădurea Băneasa, cu o medie de 5min/km care la acel moment mi se părea
fabuloasă și mai apoi emoțiile pe care le-am avut cu o seară înainte, știind că
urmează să alerg primul meu semi! Cursa nu a fost foarte bună pentru noi,
Cosmin având niște probleme la stomac așa că am terminat cursa doar împreună cu
Daniel.
Păi și dacă am început să ne antrenăm
împreună, am terminat concursul împreună, nu era păcat să stricăm echipa?
Probabil continuarea o știți și voi, chiar și în acest moment, tot împreună cu
Daniel alerg, chiar dacă echipa s-a mărit pe parcurs. Concluzia este că fără
Gerar, direcția mea putea fi cu totul alta.
Era primul Gerar, deci am făcut PB la
semi. Se pune?
Nu v-ați plictisit, nu?
Trecem la ediția a doua, ediție la care eu veneam după o operație de hernie
inghinală, care m-a ținut destul de mult pe tușă, reușind să revin la
antrenamente undeva prin luna decembrie, dar destul de greu. Nu m-am dat însă
bătut și am făcut echipa cu Daniel și Alexandru Nimara și am suferit împreună
pentru a termina pentru prima data Gerarul în mod oficial. Chiar nu mai țin
minte timpul și nici nu am de gând să îl caut, dar nu a mai fost PB de data
asta, deoarece aveam un nou PB stabilit în toamna la MIB (1:28:10). Gerarul din
2012 a fost un reper foarte bun pentru nivelul pregătirii din acea perioadă,
ajutând-ul pe antrenorul meu din acel moment, domnul Stănilă, să ajusteze
programul de pregătire pentru perioada imediat următoare.
În 2013 nu plănuiam să particip, nu pentru că
nu îmi doream sau pentru că îmi lipsea dorința, dar aveam programat în acea
perioadă un cantonament de orientare în Portugalia, dar care s-a mutat în altă
perioadă așa că am devenit disponibil pentru Gerar. Daniel deja avea echipă,
așa că, spre norocul meu, cu ajutorul Oanei Badea, am făcut „repede” echipă cu
Daniel Florea și Florin Szomyu (ei terminasera pe 2 cu un an înainte, în echipa
cu Ion Bocancea). De ce spun că am fost norocos? Nu pentru locul ocupat la
final (locul 2) sau pentru noul PB (se
fac si PB-uri la Gerar) ci pentru faptul că am descoperit doi oameni care între
timp mi-au devenit prieteni apropiați. Apropo de PB-ul de la Gerar, acesta a
venit ca o evoluție logică a timpilor mei din antrenamente, eu pregătindu-mă
atunci pentru un semi în martie (vârf de formă), la care am stabilit un alt PB,
mult mai bun decât cel de la Gerar.
E o vorbă în fotbal care spune că „echipa
câștigătoare nu se schimbă” așa că în 2014 ne-am întors la Gerar, mai bine antrenați
și cu promisiunea că vom da totul să câștigăm. Istoria cursei e deja scrisă pe
blog-ul meu, dar după 3 ediții câștigate de echipa Ro Club Marathon – City Grill,
a venit și momentul nostru. Timpul a fost excelent în condițiile date (zăpadă,
viscol etc.) urmând ca apoi în martie (vârf de forma iar) să îmi stabilesc un
nou PB la semimaraton.
Motivele acestei povești lungi sunt două și
sunt strâns legate de tot ce am citit pe Facebook în ultimele două săptămâni:
1. Gerarul pentru mine este un concurs de
suflet, la care voi încerca mereu să particip, pentru că și acolo a început
aventura mea în alergare. Nu m-am simțit nici o clipă isterizat de sistemul de
înscriere, l-am acceptat, m-am trezit la ora 7:55 și la 8:01 eram înscriși deși
am fi putut să cerem un loc doar pentru noi, că doar suntem campionii, nu? Da,
trebuie să recunosc că nici mie nu mi-a plăcut sistemul ales, dar l-am dezbătut
în timp ce alergam și într-un final l-am acceptat, reușind să îmi înscriu din
prima echipa și echipa lui Daniel, Fane și Luminița la a doua serie. Totuși
amenințările și înjurăturile în oricare direcție nu sunt normale și trebuie să
învățăm să alungăm din ADN-ul nostru disperarea aceea legata de cozile
ceaușiste când oamenii nu știau ce se vinde, dar stăteau din principiu la
coadă.
2. Deși mi-am făcut câteva PB-uri la Gerar,
acesta nu este și nu va fi niciodată pentru mine un motiv de a atinge un vârf
de forma, deoarece am pretenția de la mine că știu ce înseamnă o structură de
antrenament, ce înseamnă periodicizarea antrenamentului și foarte important îmi
cunosc organismul și am învățat pe propria piele ce merge și ce nu merge.
Gerarul este o cursă care pe mine mă scoate din rutina antrenamentelor de
iarna, fiind un bun subiect de discuție la antrenamente în perioada dinainte,
îmi oferă prilejul unei săptămâni mai reduse din punct de vedere al
kilometrilor oferindu-i organismului meu
după câteva săptămâni de încărcare o perioadă de refacere, care se finalizează
cu un efort intens și după eveniment, cel puțin încă o săptămână, la
antrenamente, dezbatem subiecte legate de ce am făcut la concurs. Ar fi culmea
să mint și să spun că nu îmi doresc să câștig, că nu voi da tot ce am mai bun
ÎN ACEL MOMENT, dar Gerarul nu este și nu va fi un vârf de formă ci doar un
concurs pe care îl tratez ca pe o sărbătoare, un motiv să mă văd cu mulți
oameni faini și să cunosc alții noi. Și da, este o sărbătoare pe care îmi
doresc șă o câștig, pe care sunt sigur că toți ne dorim să o câștigam!
Spor la antrenamente vă doresc și vă mulțumesc
pentru că ați avut răbdare să îmi citiți gândurile!
P.S. Urmează să vă spun și despre Băneasa
Trail Run, un alt eveniment fain care mă scoate din rutină!
