Weekend de Zărnești

A mai trecut un week-end, a mai trecut o săptămână. Parcă mai ieri era februarie și mă gândeam că mai urmează câteva luni bune până la momentul în care primăvara își va intra în drepturi, iar eu voi putea să dau finalurile de săptămâna cu alergările lungi, ba în Băneasa ba în parc,pe alergările lungi, cu diferența de nivel, la munte.

Așa cum am mai spus, ideea mea pentru luna aprilie a fost pentru acest an destul de simplă, în sensul că mi-am promit că voi face pe dracu în patru să fiu la final de săptămână la/pe munte.

Pentru week-end-ul de Paște aveam în program o deplasare rapidă la Zărnești, alergat la Squeezy Vertical Race și „fuga” înapoi acasă. Planul mi-a fost deturnat undeva la începutul săptămânii trecut, de Alin și Gianina care mi-au propus să îl iau și pe Marius (Piciu) și să stăm la Zărnești de vineri până luni (vă dați seama bucurie, 4 zile de alergat la munte). Planului s-au adăugat și Bogdana și Florin Totalcă așa că vineri am plecat la drum, cu portbagajul plin atât de bagaje dar și de mâncare (deh, românul e tot român chiar daca-și spune alergător), cu direcția Zărnești via Baza Sportivă Snagov (aveam de „cules” un blond).

Am ajuns în Zărnești, am aruncat mâncarea în frigider, am schimbat hainele cu cele de alergare și eu cu Marius am ieșit la alergare ușoară, iar Florin și Bogdana la plimbare. Pe seară și-a făcut apariția și Familia Tănase, cu Vlad în mare formă (ce dor mi-a fost de pitic!) .

Sâmbăta dimineața ne-am trezit devreme, am luat micul dejun și ne-am pregătit echipamentul pentru concurs. Din păcate vremea nu a ținut cu noi, în Zărnești ploua mărunt și rece, Piatra Craiului era undeva ascunsă în ceață și știam că sus ne așteaptă zăpada.

Cursa pentru mine nu putea fi mai mult decât un antrenament, pentru că nu sunt și probabil nu voi fi prea curând un alergător de verticaluril. De ce spun asta? Pentru că îmi lipsește pregătirea specifică, iar în București e cam complicat de urcat 1000 diferența de nivel în 4-5km. Dar poate situația se va schimba pe viitor…

Ultima parte a cursei a fost foarte grea pentru mine, din Zănoaga până pe vârf parcă am mers o eternitate prin zăpadă (mers e mult spus pentru că uneori m-am târât, folosind și mâinile pentru tracțiune), dar finalul a fost frumos, terminând alături de Fane (zis și bucureșteanul mai nou), care m-a prins din urmă pe final. Locul 10-11 cu 57:24. Mai greu a fost la vale, pentru că nu am luat jambiere sau șosete lungi și tibiile mele au avut de suferit prin zăpada care făcuse o crustă de gheața.

Pe seară ne-am delectat cu un grătar marca Găli (Ionuț Galițeanu), care în calitate de gazdă ne-a omenit cum se cuvine, cu bucate alese. Cred că la ora 00:00 când lumea era la biserică, noi dormeam deja cu gândul la alergarea de a doua zi (mult lăudata alergare a lui Găli).

Duminică, în ziua de Paște, la ora 10 (trecute fix), împreună cu Găli, Alin, Fane și Alex zis primarul (tatăl lui este primarul Zărneștiului, de aici și porecla – dacă aveți nevoie de teren, aprobări și alte chestii legate de primărie, vă ajuta cu mare drag). A fost o alergare plăcuta, fără mare viteză (a făcut Găli pe dracu în patru să nu prindem viteză), dar a fost un mod fain de a petrece ziua de Paște, alături de prieteni și într-un cadru de vis (satul Măgura și împrejurimile). Era să uit de Marius, care însoțit de Cătă Clinciu aka Skimo, a „petrecut” și el în felul lui, cu 30km cu medie 3:41/km. 

Cât de norocoși pot fi unii, să aibă asemenea „teren de joacă” chiar în propria curte!?

Duminică seara ne-a găsit tot la Găli acasă, de data asta cu mâncare mai light (mămăligă, brânză și smântână). Evident că am programat încă o alergare pentru luni dimineața, în formula de sâmbătă, pe traseul de MPC până „La Table” și întoarcerea prin Prăpăstii.

Luni cerul era senin, deși la ora 8:00 când am ieșit noi la alergare era încă frig. A fost o alergare rapidă, în jur de 21km într-o ora și 47 minute, fără Găli care a fost leneș și a preferat patul în locul alergării cu noi. (:D)

A fost un final de săptămâna reușit, un mod bun de a petrecere Sărbătorile Pascale, în „familie”” și în alergare. Ce-mi puteam dori mai mult?

Mâine dimineața voi pleca spre Brașov, pentru a participa sâmbătă la semimaratonul din cadrul Brașov Maraton (un super antrenament în regim de competiție, numai bun de verificare înainte de EcoMarathon).

Să nu uit, vă aștept alături de mine, mâine seară, în Brașov, Magazinul North Face din cadrul Complexului Comercial Start, să povestim despre alergare și orice alte nebunii ne mai trec prin cap. Pregătiți întrebările pentru că îmi doresc să avem un dialog interactiv.

Vă salut!

Weekend de Brașov

Pe cât de repede am început să alerg, pe atât de încet am devenit la scris pe blog. Cred că ține de antrenament și treaba cu scrisul așa că probabil voi deveni și aici mai productiv, odată cu începerea noului sezon de alergare.

După formalitățile de introducere, o să pic foarte abrupt pe subiect, acesta fiind weekendul trecut pe care l-am petrecut în Brașov.

Vineri dimineața am plecat spre Brașov, unde urma să mă întâlnesc cu cei de la The North Face pentru a pune la punct ultimele detalii ale colaborării cu ei legate de concursurile Retezat Trail Race și Vertical Trail Race Bușteni.

Așa cum am anunțat pe facebook, în acest sezon voi fi echipat de The North Face și voi alerga încălțat în noua gama de încălțări de alergare de la Scott.

După acest eveniment a urmat ridicarea kit-ului de start pentru Semimaraton Intersport Brașov și deja clasica „mișcare” din pre-ziua concursului. 

Trebuie să menționez că anul acesta, acest concurs nu era în calendarul meu, având în vedere că am decis să reduc numărul de concursuri din acest an, însă am considerat că poate fi un antrenament util mai ales că este în regim de concurs, dar trebuie menționat că în săptămâna concursului m-am antrenat normal, fără menajamente.

Dupa Novi Sad m-am simțit puțin obosit și cred că în mare măsura din cauza drumului lung, iar pentru Brașov aveam mici emoții pentru  că nu știam cum va reacționa ficatul și mi-am promis mie că la cel mai mic semn de durere nu voi trage de mine în nici un fel.

Sâmbăta dimineața am luat un super mic-dejun, m-am echipat și m-am pregătit pentru start, făcând o încălzire mai lungă decât de obicei, din cauza temperaturii scăzute și a ploii reci.

Am luat startul mai încet decât o fac în general, alegând să cresc viteza treptat (deh, cred că mă maturizez). Singurul meu gând era să nu mă prindă Alin, restul concurenților având culoar liber dacă doreau. Nu a fost cazul însă. Am alergat destul de bine pe urcare, constant, fără să trag peste limita admisă, resimțind totuși o mică oboseală în picioare, dar era normal având în vedere că eram la mai puțin de o săptămâna de la Novi Sad. Pe finalul urcării am fost prins de Robert Hajnal care s-a dus în ritmul lui, iar apoi am fost prins de Alin. Am ales să scad viteza ca să pot lumea un Gel CarboSnack de la Nutrend, iar apoi tare la vale. Spre mirarea mea pe toată partea de coborâre nu am văzut pe nimeni în fața și lipit de mine a stat Florin Jitaru, Alin având în general spre 100-150m în spatele nostru. A fost destul de interesant să alerg cu Florin și mi-a dat ocazia să testez o strategie de cursă, alergând în fartlek tocmai pentru că mă simțeam foarte bine fizic atât la deal cât și la vale în același timp simțind că Florin trage la maxim.

Am ajuns destul de rapid în Răcădău, am redus puțin viteza, Florin depășindu-mă, am luat un TurboSnack Nutrend și mare mi-a fost mirarea când am întors capul și nu mai era Alin în spatele meu ci Alex Itu care a făcut o coborâre foarte rapidă. Am așteptat ca TurboSnack-ul să își facă efectul și am tras tare pe porțiunea de fals plat. Știam că această zona mă avantajează și deși au fost ceva probleme cu aderența, am trecut de Florin și m-am deplasat cu o viteză mulțumitoare. Înainte de ultima urcare (da, urcarea aceea scurtă dar care ți se pare că te pune în cap), l-am văzut pe Robert, m-am apropiat de el (el alegând să meargă eu încercând să alerg), dar cum s-a terminat urcarea a zburat iar la vale. Sincer nu știam pe ce loc sunt și nici nu m-a interesat vreo secundă acest lucru. 

Pe finalul alergării am avut parte și de un eveniment mai puțin fericit, fiind „înghesuit” de un cocalar între mașina lui și o mașină parcată, fiind lovit ușor cu oglinda dreapta a mașinii. Evident că m-am oprit, a urmat un schimb de replici, pasagerii având intenția chiar de a ne bate acolo. Spre norocul lor (:D), am fost strigat de voluntari să nu-i bag în seamă și mi-am văzut de drum, pierzând 15 secunde cu înjurăturile de rigoare. Timpul final m-a mulțumit (1:27:15) având să aflu mai târziu că am terminat pe 7 la general și pe locul 4 la categoria de vârstă. 

A doua zi dimineața am parcurs în ritm de antrenament traseul de semimaraton de la Brașov Marathon (CPNT), având parte de un grup fain, o alergare tocmai bună și o vreme care s-a dovedit mai prietenoasă decât era anunțat inițial.

La concurs, pe lângă energizarea Nutrend, am folosit pentru prima dată și echipamentul de la The North Face (pantofii de alergare TNF Ultra Trail, maieul de alergare Flight Series și visorul TNF), dar și clasicul echipament de compresie musculară de la CompresSport. Le mulțumescoamenilor care au încredere în mine și care investesc în concordanță. Sper să avem un sezon fericit împreună și îmi doresc ca greșelile anului trecut să rămână în „caietul greșelilor de nerepetat din care am tras învățămintele necesare”. 

Rezultate

Galerie foto 

P.S. Era să uit! Vă aștept pe cei din București la o întâlnire amicală, în magazinul The North Face din Mall Promenada , unde vom discuta despre alergare (montană sau nu) și unde veți avea oportunitatea să descoperiți noile produse de alergare montană create de The North Face.

Început de sezon

Da da, știu că am rămas dator cu o poveste despre Alba Iulia City Race, dar cred că nu o pot spune. Au fost atât de multe zile de muncă, de emoții, încât mi-e aproape imposibil să mai povestesc. Îmi doresc totuși ca ecoul a ceea ce am realizat la Alba Iulia să atragă anul viitor și mai mulți participanți, care să descopere minunatul oraș Alba Iulia.

Trecând peste acest episod, care m-a consumat foarte tare și care deși nu mi-am dat seama, mi-a consumat foarte multe resurse. Deh, am învățat pe propria piele ce înseamnă munca de director de competiție și aveam să aflu puțin mai târziu cât de mult consum a fost.

Încă de anul trecut am decis ca în fiecare an, în luna martie, după cele 4-5 luni de pregătire de iarnă, să alerg un semimaraton de verificare pentru ca mai apoi să „zburd” liniștit pe munte.

Planul de antrenament a fost făcut din timp, executat în proporție de 95%, iar obiectivul era semimaratonul de la Novi Sad. Un concurs fără prea mare anvergură, dar numai bun pentru un nou personal best și evident, accesibil cu mașina.

Vineri dimineața eram deja la drum, în formula de 7 (Eu, Daniel, Emil, Bogdana, Florin, Mihai si Alex), fiecare cu propriile planuri și dorințe legate de cursă. Targetul meu era un nou personal best, dar speram și la un timp sub 1:18:00. 

Novi Sad-ul este un oraș frumos și ne-am bucurat de vremea bună cu care ne-a întâmpinat, cu mâncarea bună și destul de ieftină. Drumul m-a obosit destul de mult dar am avut timp sâmbăta să recuperez. Nu putea lipsi din program, evident, alergarea lejeră din preziua cursei, pe malul Dunării, descoperind cu plăcere că  la Novi Sad mișcarea în aer liber este susținută de municipalitate și ca tot orașul este împânzit de piste de bicicletă (între trotuar și șosea) și că de-a lungul Dunării, pe două secțiuni de 2.5 km și 1.5km a fost amenajată o pistă de atletism, cu tartan de bună calitate și cu marcaj din sută în sută de metri. Ia de aici Oprescu!

Revenind la ale noastre, duminică ne-am trezit devreme, am luat micul dejun (nu vă spun unde, dar altceva nu am găsit) și după încălzire ne-am aliniat la start. Era ora 11:00 (ora 12:00 ora României) și deja era foarte cald, undeva în jur de 16 grade cu o maximă anunțată de aproape 20 în jurul orei 12:00 (deci dupa km 15, partea cea mai grea a cursei).

Înainte de start a fost o plăcere să mă întâlnesc cu românii veniți din vestul țării pentru a participa la concurs și le mulțumesc încă odată pentru energia transmisă atât înainte de cursă, dar și în timpul concursului când efectiv mă „energizam” cu încurajările lor, atunci când ne intersectam. 

Despre cursă în sine nu sunt foarte multe de povestit, am plecat într-un ritm care mi se părea bun, nici prea tare dar tocmai bun pentru îndeplinirea obiectivului, iar la 10km eram aproape de recordul personal pe 10k (36:05). Cred că m-am speriat puțin și am încetinit puțin, gândind să alerg următorii 10km undeva la 38 de minute. Planul pe care eu îl gândeam nu prea s-a potrivit cu desfășurarea  ulterioară a lucrurilor. Pe la kilometrul 14 am simțit niște mici înțepături în zona ficatului (trebuie să recunosc că ficatul a tot dat semne de „oboseală” după Alba Iulia dar cum se întâmplă de obicei, am ignorat, spunând că o sa fie bine). Am luat un Turbo Snack de la Nutrend, singura chestie de energizare pe care am luat-o cu mine în concurs. O păstram pentru ultimii kilometri, dar am simțit că am nevoie mai devreme.

Soarele era deja la punctul maxim, „radiatorul” fierbea foarte tare iar viteza mea scădea. După ce am luat Turbo Snack-ul am avut un kilometru bun, cu viteza pe care o doream dar cam atât. Dup ultima întoarcere a început „micul calvar”. Ultimii 5km au fost destul de chinuitori, luptând din greu să mențin o viteză bună în condițiile în care ficatul dădea semne de revoltă. Am realizat că nu voi putea coborî sub 1:18 dar am strâns din dinți deși apogeul durerii a apărut la km 19 (3:55/km). După ultima întoarcere mi-am adunat toate resursele, am strâns din dinți și am terminat cu timpul de 1:19:10, pe locul 8 în clasamentul general (îmi cer scuze pentru informațiile eronate de pe facebook dar organizatorii s-au tot „jucat” cu timpul meu și cu poziția în clasament).

Per total a fost o experiența frumoasă, din care am învățat lucruri noi despre mine și despre limitele mele, am învățat că anul viitor trebuie să muncesc și mai mult (anul acesta am dublat volumul fața de anul trecut, deci mi-e frică de ce urmează iarna viitoare :D) și foarte important, am petrecut un week-end frumos, în compania unor oameni deosebiți. Și că tot vorbim de oameni deosebiți, trebuie să menționez că atât Daniel cât și Mihai au făcut noi recorduri personale! (Hard work pays off!)

Începe sezonul de alergare montană, pe care așa cum am spus pe facebook îl aștept din octombrie anul trecut, pentru că am de luat o revanșă față de mine. Ficatul încă nu este bine, dar antrenamentele au decurs ok, urmând că în week-end să alerg la Semimaraton Intersport Brașov, iar dacă lucrurile nu vor decurge bine, voi merge la doctor luni la prima oră (promit!). Principala motivație din spatele acestei participări este că îmi doresc ca în luna aprilie să fiu cât mai mult la munte, pentru a pregăti cele mai importante obiective ale acestei primăveri: EcoMarathon și Zegama!

Trebuie să mulțumesc sponsorilor mei, Nutrend și CompresSport România, care au fost alături de mine toată iarna și fără suportul cărora, antrenamentele mele nu ar fi fost la nivelul dorit, dar și tuturor celor care prin acțiunile lor mi-au arătat că atunci când este nevoie, am la cine să apelez cu încredere.

Ah..abia aștept să „mă bat” cu urcările grele și coborârile tehnice! 

P.S. Din păcate poze din timpul cursei nu am găsit, deși au fost destul de mulți fotografi pe traseu.