Azuga Trail Race - Final de sezon

A trecut peste o săptămână de când am participat la Azuga Trail Race și anumite evenimente nefericite m-au oprit de la scris pe blog. 

Azuga Trail Race a fost/este/va fi o competiție organizată de Asociația Sport la Orice Vârstă în cadrul seriei de competiții numite Trail Race (Retezat Trail Race, Azuga Trail Race, Băneasa Trail Race). Nu știam dacă voi participa la această competiție deoarece mă simțeam obosit în urma unui sezon greu dar și a faptului ca aveam de terminat ultra-ul din Grecia. Cum nu am reușit să termin cu bine competiția in Grecia, m-am ambiționat să particip și la Azuga deși nu eram complet refăcut. M-a bucurat foarte tare faptul că toată lumea bună a alergării montane a ales să gireze această competiție prin prezența lor la start. Sigur ideea de echipe (3 băieți plus o fată) a stârnit foarte mult lucrurile, ajungându-se în ultima săptămână la o adevărata vânzoleală specifică perioadei de transferuri din fotbal. În primă instanță ar fi trebuit să fac echipă cu Silviu Bălan, Viorel Palici și Andreea Dan însă ei au considerat că nu voi participa și m-au înlocuit. M-am ambiționat evident să îmi fac o echipă bună și evident să îi bat. După multe telefoane și putere de convingere am închegat o echipă puternică: Radu Milea, Marcel Bălan, Bogya Tamas și Ioana Mica(Hit the Top – mulțumim Ion Trandafir). 

 Cursa în sine pentru mine a fost un calvar în special la coborâre. M-am simțit extrem de obosit iar durerile de tibii și genunchi au fost îngrozitoare. Am tras însă cât am putut de mult pentru a nu îmi dezamăgi coechipierii. Spre bucuria noastră și în special datorită lui Tamaș și lui Marcel am câștigat competiția pe echipe, Tamaș terminând pe locul 2 și cu cel mai bun timp pe pârtia Sorica.

Pentru mine este timpul să mă odihnesc o perioadă, să mă „așez” cu noul program de la master și să îmi adun toate resursele necesare pentru munca serioasă de peste iarnă.

Sezonul 2011-2012 a început destul de rău dar simt că am crescut iar asta s-a văzut în rezultate. Urmează o perioadă de relaxare și pe urmă munca adevărata începe pentru că anul acesta a fost doar începutul. Este greu să vorbesc despre tot ce am trăit și am acumulat în acest an dar cert este că mă simt mai bogat știind că sunt înconjurat de oameni care cred și au crezut mereu în mine! Spor la odihnă și apoi la pregătire tuturor. Ne așteaptă un 2013 de vis dar până atunci ne vedem la Băneasa Trail Race!

Site-ul Azuga Trail race: www.azugatrailrace.ro

My Greek Tragedy

Este extrem de greu să spui povestea unui ultra maraton. Este cu atât mai greu să spui povestea unui eșec fără ca fiecare cuvânt să doară. Dar eu am trăit dezamăgirea eșecului la un ultra maraton.

Virgin Forest Ultra Trail 2012 urma să fie „cireașa de pe tortul” sezonului meu competițional 2011-2012. Am plecat spre Grecia plin de speranță și de energie pozitivă pe care o simțeam atât în interior cât și din exterior, datorită prietenilor care m-au susținut fiecare în felul său.

Drumul a fost destul de obositor deși nu extrem de lung. În dimineața zilei de vineri am ajuns în Paranesti în formație completă. Alături de mine au mai participat la ultra maraton Daniel și Andrei Țale iar la tura scurtă Pasol și Corina. Am tot încercat să dorm și am reușit lucrul acesta doar în reprize deoarece am fost cazați la comun cu alți alergători și fiecare avea propriile tabieturi în timpul zilei, numai noi însă doream sa dormim. După somn am mers împreuna cu Daniel și Andrei să facem puțină mișcare de dezmorțire chiar pe prima parte a traseului. Seara am mers la pasta party dar deja stomacul meu nu prea mai vroia paste după 2 zile cu așa ceva în meniu. În jurul orei 22 s-a stins lumina însă din păcate pentru mine nu eram suficient de obosit încât să nu aud sforăitul din jurul meu care venea cam din 3 direcții. Am dormit în reprize de aproximativ o oră și jumătate. La 4 dimineață ne-am trezit puțin înainte ca forfota să înceapă. Ne-am echipat și am mâncat repede din mâncarea pusă la dispoziție de organizatori.

Câteva poze și încurajări și deja m-am trezit la linia de start. Știam foarte bine care sunt favoriții acestei curse (nici nu erau greu de remarcat). Am plecat destul de tare, dar într-un ritm care mie în general îmi face bine. Startul fiind la ora 6 urma să alergăm prima parte pe întuneric dar asta nu m-a deranjat. M-am poziționat încă de la start în spatele primului grup de 5 persoane, pentru ca după 2 km sa îi ajung din urmă. Au fost foarte surprinși când mi-au adresat câteva cuvinte în greacă și eu le-am răspuns în engleza dar mai ales când au auzit de unde sunt (aveam să aflu mai târziu că se tot interesau la punctele de alimentare dacă știe cineva cine e românul cu care au vorbit). Am stat lângă ei până la km 5, dar aici am greșit puțin traseul din cauza lor iar când am revenit pe traseu erau foarte nervoși și au călcat pedala de accelerație. Aș fi putut să continui în ritmul lor dar pentru mine acela nu era ritm de ultra (s-a dovedit pe parcurs ca nici pentru ceilalți). Odată intrați în pădure m-am trezit singur, aflându-mă pe locul 7. Am mers singur până în momentul în care s-a luminat ușor și am renunțat la lanternă. Încă nu am fost depășit de nimeni doar că am avut ca pacemakeri 3 vaci care nu vroiau să iasă din poteca și care s-au încăpățânat să alerge în fața mea aproape 2 km de coborâre (aștept pozele cu nerabdare). Pe următoarea urcare am început deja să am probleme. Corpul meu dădea primele semne ca nu este mulțumit de ce urma să îi fac. Pentru prima dată în viața mea am simțit în timpul unei curse nevoia de a mă întinde și de a trage un pui de somn, asta în condițiile în care aveam la bord un Red Bull băut înainte de start. Am luat un activator și ușor ușor mi-am revenit însă coborâsem pe locul 12. A urmat o porțiune foarte tehnică, sus-jos-sus-jos la distanțe foarte scurte și multă stâncă. Abia îmi revenisem după problema cu somnul că organismul meu a decis că vrea la budă. Am rezolvat repede și problema asta și am continuat să alerg dar tot trăiam cu impresia că ceva nu e în regulă. Am ajuns și pe un drum forestier pe care Andrei l-a comparat cu urcarea de la Eco spre Cheile Grădiștei. Am mers binișor pe drumul acesta doar că a apărut altă problemă: jambierele de compresie cu care am alergat nenumărate curse în acest an au început să mă strângă în zona boltei/arcului. Chiar nu mai știam ce să cred în acele momente însă nu am renunțat și am strâns din dinți reușind cumva să blochez durerea sau să mă obișnuiesc cu ea. La punctul 5 de alimentare am prins 2 concurenți din fața mea care mi-au spus că urmează o urcare destul de grea. Știam de asemenea că distanța până la următorul punct este de 15km așa că m-am alimentat bine. Am început urcarea și îi aveam pe cei 2 în fața mea. I-am prins iar și i-am și depășit însă spre surprinderea mea o ușoară crampă a început să apară pe zona inghinală a piciorului drept (aici gelul cu BCAA de la Sponser a fost de mare ajutor). Am rămas în urmă și mare parte din creastă am mers singur. Asta până ca prin minune corpul meu și-a revenit și am început să prind viteză. I-am prins pe cei 2 și deși aș fi putut să îi depășesc am ales să stau în plasa lor. Odată ieșiți din potecă de creastă am dat în drum forestier și aici am depășit si m-am distanțat vizibil fața de cei 2. Eram pe locul 10 și mă simțeam bine. După postul 6 de alimentare am continuat pe drum însă ca de obicei corpul meu m-a pus iar la încercare. Nu era destul că resimțeam periostita la piciorul drept dar am început să o simt si la piciorul stâng. Mi se părea efectiv ca se desprinde carnea de pe tibie! Nici asta nu m-a oprit și am mers și mai bine iar aproape de postul 7 (punct principal în care se putea mânca) am prins încă 2 alergători, din care unul era Nikos Kostopoulos. În punctul de alimentare am ajuns în poziția 8 dar 2 dintre concurenți au plecat extrem de repede iar eu care plănuiam să mănânc bine aici nu am mâncat decât jumătate de supă. Am apucat în schimb să umplu rezervorul cu isotonic Sponser, pe care îl trimisesem într-o pungă în acest punct de alimentare. Eram deja la km 61. De aici a urmat o urcare foarte grea dar pe care efectiv am zburat depășind iar pe cei 2 care apucaseră să plece înaintea mea din punct. Mă simțeam bine muscular iar urcarea chiar mi-a prins bine. Am ajuns în punctul 8 de alimentare iar în spate nu se mai vedea nimic. Am fost anunțat că sunt pe locul 8 la 10 minute de locul 7. A urmat încă o urcare susținută și de acolo o porțiune de curbă de nivel destul de grea. Odată terminată curba de nivel a început coborârea dar deja începusem să resimt o înțepătura în genunchiul stang, însă am considerat că este normal având în vedere că mă apropiam de 70 km alergați. Am continuat destul de tare la vale, pe un drum forestier. Am ajuns într-un mic punct de alimentare de unde urma o coborâre de 1km până la punctul de alimentare de la km 71. Însă ceva parcă s-a rupt pe această coborâre. Genunchiul a cedat din senin și nu am mai fost capabil să stau în picioare. Nikos a trecut pe lângă mine și a încercat să mă ajute dar nu avea rost. Singurul lucru de care am fost capabil în acel moment a fost să mă așez în fund și să plâng. Nu știu dacă plângeam de durere, de oboseală sau din orgoliu dar cert este că mă simțeam gol, iar acest sentiment de goliciune încă există. Timpul la momentul abandonului era de 8ore 42min și 30 secunde (70Km).  Nu am putut să cobor și am fost nevoit să mă întorc la deal de unde oamenii au fost extraordinari și m-au dus cu mașina la punctul principal de alimentare. Acolo am fost luat înprimire de o armată de oameni care m-au așezat pe un pat (da existau paturi în punctele de alimentare). M-au controlat la genunchi, mi-au bandajat piciorul dar asta nu a fost tot. Nu mai conteneau să mă încurajeze și să îmi ofere orice de pe lumea numai să nu mai fiu supărat. În sinea mea eram foarte nervos pe această atitudine însă nu pot decât să le mulțumesc pentru această atitudine incredibilă fața de mine (chiar și a doua zi m-am întâlnit cu ei în oraș și au spus că mă așteaptă mai pregătiți anul viitor și că regretă că nu au putut face mai mult încât să continui cursa). Între timp am primit și companie, prima concurentă de la fete a fost nevoită să abandoneze din cauza unei căzături urâte și a unor bătături. Mi-a părut foarte rău pentru ea însă mi-a făcut plăcere să discut cu ea despre cursă și mai ales despre Rodopi Ultra Trail despre care am obținut informații pentru Cornelia David, care va participa la această cursă. De aici ne-au transportat cu mașina la un refugiu pentru a nu avea probleme cu frigul. La acest refugiu am fost întâmpinați de alte persoane care deși nu vorbeau engleză s-au comportat la fel de frumos cu mine, fiindu-mi rușine că îi refuz când îmi ofereau mâncare sau de băut.

De aici am fost dus de altă persoană în Paranesti unde am ajuns la timp să prind finish-ul campionului Nikolos Kalofyris.

De asemenea m-am bucurat enorm când am aflat că la cursa de 35 km, Corina a terminat pe locul 2 la general. A urmat pentru mine o perioadă a nopții în care am făcut potecă între cazare și finish pentru a îi aștepta pe Andrei și Daniel. Amândoi au terminat cu timp extraordinari și prin reușita lor au reușit să atenueze puțin din durerea pe care o resimțeam. Bravo!

Nu pot încheia povestea acestui ultra fără să povestesc puțin despre organizare. De obicei nu mă interesează acest aspect însă de data asta trebuie sa punctez niște lucruri. Știam că acest concurs va fi bine organizat însă nu îmi imaginam niciodată ca totul poate fi la superlativ. De la marcaje impecabile pe care nici cel mai dezorientat om în viața nu avea cum să le rateze (unde mai pui că se vedea mai bine noaptea decât ziua), la puncte de alimentare multe și excelent aprovizionate cu efectiv orice poate avea nevoie un alergător (l-ar fi putut satisface chiar și pe Marius Vasilache, care nu este adeptul gelurilor, prin faptul că aveau semințe de toate felurile, goji, migdale etc.), la oameni extrem de inimoși începând de la directorul cursei ΜΙΧΑΗΛ ΠΑΠΑΔΟΠΟΥΛΟΣ și continuând cu fiecare persoană din punctele de alimentare sau din zona de start-finish. De obicei în afara țării oamenii nu reacționează foarte bine când spui că ești din România însă aici mi s-a schimbat total părerea. Când auzeau că sunt din România în punctele de alimentare parcă mai frumos mă serveau și parcă mai tare mă încurajau!

Per total o competiție mult mult mai grea decât credeam, datorită schimbărilor bruște între coborâre și urcare, fapt ce te ține mereu încordat dar și diferențelor tipologiei terenului (alternanță între potecă de pădure curată, potecă de pădure stâncoasă, potecă înierbată, drum forestier etc) dar un concurs incredibil ca atmosferă și ca suflet pus în organizarea lui. Cu siguranță voi merge acolo și anul viitor (deja am primit invitația) și sunt sigur că vom fi și mai muți români la start, gata să ne batem cu potecile din Munții Rodopi.

Momentan genunchiul meu este bine, pare să fie totul în regulă însă nu sunt încă apt 100% din punct de vedere mintal, acest abandon însă mă macină acolo în interior.

Înainte să închei trebuie să mulțumesc încă odată organizatorilor care s-au purtat incredibil cu noi și care au câștigat în mod cert respectul meu pentru atitudinea pe care o au fața de sport! De asemenea trebuie să mulțumesc celor care m-au încurajat de acasă și s-au gândit la binele meu…Mulțumesc din suflet tuturor, a fost un sezon bun și sunt mândru că am asemenea prieteni!

P.S. Vor mai urma poze!

P.P.S. Ne vedem la Azuga Trail Race!

Campionatul Național pe Echipe 2012

În timp ce mulți dintre prietenii mei erau fie la MPC fie la MIB eu am concurat la Campionatul Național pe Echipe (orientare), organizat de Condor Club Arad în stațiunea Moneasa. Drumul a început joi după-masă și am ajuns vineri in jur de ora 4:30. Au urmat câteva ore de somn bine meritate, micul dejun și evident iar somn. În seara zilei de vineri, la ora 21:00 era programat startul la Campionatul Național de Noapte dar am decis să nu particip pentru că nu mă simțeam capabil să îmi revin până a doua zi, la prima etapă care conta pentru echipe. M-am simțit inspirat pentru că nu am participat deoarece traseul a fost atât greu fizic cât și tehnic, într-o zona în care urma sa concurăm duminică, la lungă distanță. Am adormit totuși târziu după etapa de noapte deoarece am stat la sosire și mi-am așteptat prietenii.

Sâmbăta la ora 13:00 s-a dat startul la etapa de medie distanță. O zi frumoasă și însorită și o zona semi-carstică numai bună pentru orientare. Am plecat primul de la categoria M21 și gândul meu a fost să nu fac nici o greșeală în prima parte, pentru a nu fi prins de Mugur. Am mers exact cum mi-am propus până la postul 8 unde o ușoară neatenție m-a costat 40 de secunde. Marea mea greșeală a fost că m-am desconcentrat pentru o secundă, pe ruta de la 10 la 11. În loc să merg spre 11 am mers direct în postul 12, care spre marea mea surpriză nu era în locul potrivit. Am căutat preț de 1minut până am realizat că am mai întâi postul 11. Marea problemă a fost că deja știam ca postul 12 nu este montat sau nu este montat corect, însă am decis ca din reper să mai merg puțin înainte. Nu mare mi-a fost mirarea să vad postul 12 montat cam la 60-70 metrii mai departe, având eticheta de LD (pentru etapa de duminică). De acolo nu am mai mers foarte bine pierzând constant câteva secunde/secțiune fața de top 3. La finish am anunțat eroarea de la postul 12 iar organizatorii au decis să meargă repede și să mute postul la locația potrivita, lucru care nu numai mie nu mi s-a părut fairplay. Etapa a fost câștigată de Tamas iar timpul nostru cumulat ne poziționa pe locul 1 la Echipe după etapa 1.

Pentru etapa de lungă distanță aveam ceva emoții pentru că auzisem multe povești despre zona de concurs după etapa de noapte. Am plecat ușor pentru a intra în contact cu zonele de verde însă la postul 2 am făcut deja o greșeală care m-a costat 1:30. De acolo am mers mai încet dar sigur pentru a nu pierde timp foarte mult. Trebuie să recunosc că un mare avantaj pentru această strategie a fost faptul că Tamas pleca cu 6 minute în spatele meu. Aproape de postul 9 am fost prins de Tamas si de acolo am schimbat puțin viteza de deplasare. Marea provocare a zilei a venit spre coborârea de la 12 la 13. Pe limita dintre pădure și zona descoperită, pe hartă, era trecut cu linie neagră un gard. În teren acest gard reprezenta de fapt 2 sârme bine întinse între copaci. Eu nu am observat gardul nici pe hartă și nici în teren și l-am luat din plin peste picioare cu viteza foarte mare. Durerea a fost foarte mare, în special pe pulpa stângă și pe piciorul drept în zona inghinală (locuri unde m-am rănit destul de rău). Tamas s-a oprit pentru câteva secunde să mă aștepte iar eu nu am avut ce să fac decât să strâng din dinți și să trag tare deși ma durea piciorul stâng la fiecare pas. Am terminat etapa la 6min și 6 secunde de Tamas.

După sosire am început să facem calculele. Singura necunoscută era timpul lui Mugur (CS Universitatea Craiova). Cum timpul s-a scurs și Mugur nu a sosit am putut să mă bucur alături de Tamas de titlul de Campion Național pe Echipe. Locul 2 a fost adjudecat de CS Universitatea Craiova iar pe 3 au terminat Zozo si Simi de la CSM Miercurea Ciuc. Din păcate nu am putut sta la festivitatea de premiere pentru că ne aștepta un drum lung până acasă.

Per total nu regret foarte mult faptul că nu am participat la MPC și mă bucur enorm pentru că am încheiat sezonul de orientare cu o reușită pe care o așteptat de ceva timp.

 REZULTATE CAMPIONATUL NATIONAL ECHIPE 

Trebuie de asemenea menționat faptul că exceptând greșeala cu postul de la etapa de medie distanța organizarea a fost excelentă iar traseele deosebite. Un mare plus trebuie acordat și modului în care federația alături de organizatorul local a decis să săarbatorească 65 de ani de orientare în România. La mulți ani acestui sport minunat!

Joi seară voi pleca într-o călătorie specială alături de Daniel Stroescu, Adrian Pașol, Andrei Țale și Corina. VFUT 2012 ne așteaptă cu 128 km și peste 5000+. O mare provocare pentru mine peste care sper să trec cu brio.Mulțumesc în avans celor care se vor gândi pentru o secunda la mine, sunt sigur că voi simți pe fiecare dintre voi alături de mine.

2 in 1

Au trecut aproape două săptămâni de când am câștigat Herbalife Ciucaș Trail – Ultra Maraton. Între timp am aflat rezultatul de la admiterea pentru master și spre bucuria mea am fost admis (azi a început școala). Cu mult somn după Ciucaș am reușit să elimin și oboseala din oase, iar miercurea de după concurs am revenit la antrenamente pentru că urma să particip la Cupa României la Orientare, organizată în județul Prahova, în zona Seciu. Aveam emoții pentru că nu mă simțeam apt 100%, însă am decis că nu are rost să pun presiune pe mine legat de acest concurs ci că ar fi cazul doar să mă bucur de 3 zile de orientare. 

 

Prima zi a fost un sprint, în Parcul Bucov, loc unde mai alergasem de vreo 2-3 ori. Traseul a fost foarte rapid și nu chiar pe gustul meu (în acel moment deoarece viteza cam rămăsese la Ciucaș). Mă așteptam să fiu bătut groaznic și după cum îi spusesem lui Daniel (el a trasat și a stat pe traseu) mă simțeam ca mor, totul mă durea iar impresia era că alerg în sus și pe loc. Am terminat la aproape aproximativ 3 minute de Suciu Simion, care pe lângă victoria de la această etapă a câștigat și CN Parc - Oraș 2012.

 
 La etapa de medie distanță am decis să trag un pic de mine și să forțez chiar dacă „doare” pentru ca această etapă conta pentru clasamentul mondial (WRE).  Din start nu m-am simțit fizic foarte bine iar viteza o simțeam destul de scăzută deși puteam sa alerg fără probleme la deal. Dar „benzina” s-a terminat foarte repede și deja la postul 4 am trecut pe lângă el, asta după ce în prealabil nu am fost în stare sa mă concentrez pentru a alege o variantă potrivită spre postul 3. Pe drumul spre postul 6 s-a rupt filmul. Am început să mă simt foarte amețit și sleit de puteri, iar ca tacâmul să fie complet am mai și mers aiurea, greșind iar câteva minute. De acolo a fost doar o cursă disperată să termin cât mai repede chinul. Am terminat destul de în spate în clasament fără prea mari pretenții la puncte in clasamentul mondial. 

După medie distanță am mers la cazare și tot restul zilei am dormit (mi-a prins extrem de bine). Eram forte decis să nu iau startul la lungă distanță pentru că îmi era frică să nu pățesc ca în ziua precedentă dar în cele din urmă am decis doar să fac un antrenament lejer.  Spre surprinderea mea am început excelent concursul și parcă aveam aripi. În postul 2 l-am prins pe Ionuț Durău, apoi în 7 pe Ilie Mirea, iar în postul 8 l-am văzut pe Nick Duca. Am tras destul de tare să îl prind și am reușit asta abia după postul 15. Însă posturile 16, 17 și 18 au fost pe curbă de nivel, iar acolo am resimțit din plin oboseala din picioare, neputând să țin ritmul lui Nick. Nu am pierdut mai mult de 2 min la acest concurs și am terminat pe locul 5 etapa la mai puțin de 3 minute de Tamaș, care mă avertizase în prealabil că mă va prinde și mă va învârti în loc (poate data viitoare)!

Rezultate Cupa Romaniei  și Cupa Sănătatea

A urmat o săptămâna cu alergări ușoare și multă odihnă, pentru ca week-end-ul să în petrec alături de prieteni în Piatra Craiului, pe traseul de MPC până la Plaiul Foii. A fost o zi frumoasă în care mi s-a confirmat că uneori e bine să reduci turația motoarelor și să te bucuri de compania unor oameni minunați. 

Pentru mine urmează 3 week-end-uri pline. Următorul week-end nu voi fi la MPC (și mă doare) pentru că voi fi la Campionatul Național pe Echipe (orientare) unde trebuie sa îmi iau revanșa alături de Tamas Bogya pentru CN de Ștafetă.

La o săptămână după voi participa la Virgin Forest Ultra Trail (128 km si 5000+ diferență pozitivă de nivel)în Munții Rodopi, Grecia; cea mai mare provocare din punct de vedere sportiv din viața mea. Sper să fac o figură frumoasă și să mă întorc acasă fericit de reușită.

 

Pe data de 20 octombrie îmi aștept toți prietenii din lumea alergării montane din România să petrecem împreună în stilul nostru finalul sezonului 2011-2012. Ne vedem la Azuga pentru Azuga Trail Race, un eveniment marca Asociația Sport la Orice Vârstă și Silviu Bâlan. Nu știu încă daca voi alerga pentru că este o cursă dificilă dacă ești odihnit dar eu voi fi la doar o săptămâna după Grecia deci fără prea mari resurse, însă promit să fiu acolo și să mă bucur de atmosferă alături de voi prieteni. Pentru mai multe informații vizita-și site-ul www.azugatrailrace.ro! Ne vedem la start și la distracție!

P.S. Între timp a fost și ziua mea de naștere și pe această cale îin să vă mulțumesc vouă celor care ați găsit 5 minute pentru a îmi ura la mulți ani.Vă mulțumesc sincer!