Marathon Piatra Craiului 2010 - m-am inscris la aceasta competitie doar pe baza celor auzite/povestite de prieteni. Fiind si prima experienta de acest gen, nu prea stiam exact ce asteptari sa am si mai ales nu stiam cum va reactiona corpul meu la cei 41 km.
Aventura a inceput cu cateva zile inainte de plecare si a insemnat o "alergare" continua dupa echipament, batoane, geluri etc. Vineri la pranz am plecat spre Brasov cu microbusul si din Brasov am luat trenul pana la Zarnesti. Speram doar ca vremea sa tina cu noi. Ajuns la Zarnesti cu bine, am coborat din tren si nestiind unde este Casa de cultura a orasului am inceput sa merg dupa alti oameni care pareau ca sunt participanti la Maraton. La Casa de cultura m-am intalnit cu Tamas si Simi si dupa validare si sedinta tehnica am mers sa mancam. Si aici alta aventura! Dupa ce am asteptat aproape o ora sa primim pastele comandate... SURPRIZA! Erau extrem de putine pentru "gustul" nostru. Somnul a fost bun desi mintea era deja conectata la cursa.
Dimineata cursei a insemnat si ultimele pregatiri (haine, geluri, enrgizante etc). La start peste 400 de participanti (record). Am reusit sa ma strecor in prima linie. Startul efectiv m-a luat prin surprindere insa odata pornit in cursa am incercat sa imi pun in aplicare tactica (prima parte a cursei va fi intr-un ritm mai scazut)
Primii 3-4 km pe drum i-am facut alaturi de Daniel Stroescu, insa dupa ce ne-am separat nu ne-am mai vazut decat la final. M-am simtit excelent mental pe intreaga durata a cursei, savurand peisajele superbe oferite de Piatra Craiului. Timpul meu a fost de 5h 46 min (locul 30 la categorie) insa am pierdut foarte mult timp pe coborarile tehnice, nefiind in stare sa cobor intr-un ritm pe care mi l-as fi dorit. Pe cele 2 urcari majore ale cursei m-am simtit puternic si am depasit foarte multi concurenti, insa eram imediat prins pe coborare.
Per total o experienta senzationala pe care abia astept sa o repet si anul viitor. Nu pot descrie senzatia de la final cand toata lumea incuraja pe toata lumea si desi timpul nu era senzational, toti incheiau cursa cu zambetul pe buze si cu senzatia reusitei in suflet!
REZULTATE
P.S.1 Urasc asfaltul: pe 500 de metrii in Bucuresti, dupa Maraton, am reusit performanta de a face 10 minute! Da...Maratonul si-a pus amprenta asupra mea si cred ca mult timp de acum incolo ma voi afla sub influenta lui.
P.S.2 Pe wall-ul meu de pe Facebook veti gasi o gramada de link-uri catre poze realizate la Piatra Craiului.