Fuga la Gerar

Doar o postare mai jos și poți vedea povestea și conexiunea mea cu Gerarul așa că nu voi mai dezvolta acest subiect, deși ieri am realizat că nu aș putea concepe Gerarul fără Dani și Florin, probabil mintea și corpul meu identifică tura aia din Poli cu modul în care am devenit prieten cu doi oameni pe care-i cunoșteam puțin spre deloc dar alături de care formez o echipă sudată, echilibrată și care se întelege din gesturi, chiar și când Dani ia startul direct de pe WC, așa cum s-a întamplat ieri!

Așa cum spuneam, Gerarul nu este nimic mai mult decât un test bun, venit după o perioadă de pregătire monotonă și nu este punctul culminant al anului, însă asta nu înseamnă că nu este tratat ca un concurs și că nu îmi/ne doresc/dorim să fim primii. Premiile nu sunt și nu au fost niciodată mari la Gerar, dar dacă nu îti dorești să câștigi un concurs la care te-ai înscris înseamnă că nu ai înteles nimic despre competitivitate sau că esti ipocrit și te minți singur sau doar pe cei din jurul tău. Dar sunt sigur că toată lumea prezentă la start și-a dorit să căștige, nu pentru că dorea să bată o altă echipă ci pentru a demonstra că nu a muncit degeaba în ultimele 2-3 luni.

Dar să revenim la povestea mea. Trebuie să recunosc că deși am schimbat abordarea pregătirii și am trecut la și mai mulți kilometri și mai multă calitate a antrenamentelor, am fluctuat destul de mult în ceea ce privește eficiența, probabil și pe seama oboselii acumulate datorate activităților extra-antrenament care deși credeam că nu, îmi mănâncă destul de multe resurse. Săptămâna cursei am încercat să o dedic odihnei, dar am făcut și două vizite la doctor, una la cardiolog și una la dentist (mulțumesc Adrian Angelescu și Adydent) așa că eram destul de neliniștit și sincer, nu știam dacă voi fi apt la ora cursei. Simțeam că ficatul meu nu este în regulă sau apendicul sau veche operație de hernie inghinală, naiba mai întelege!?

Problema nu era că aș putea abandona ci doar că mi-as dezamăgi echipa. Una este să ai o problema fizică și să nu mai poți continua și alta este să strici eforturile altor doi coechipieri. I-am pus în temă despre problema mea și le-am promis că indiferent de probleme, voi trece „prin durere” și voi alerga cât pot eu de bine.

Am reușit să dorm bine sâmbătă seara și duminică eram pregătit să dau tot ceea ce corpul îmi putea permite. Știam care sunt echipele cu care ne luptăm pentru titlu, dar întotdeauna, indiferent de cât de competitiv sunt, voi pune prietenia și spiritul de camaraderie pe primul loc, iar toți cei cu care ne luptam îmi sunt oameni dragi mai ales pentru faptul că facem parte din această mică lume nebună a alergătorilor din România.

Duminică după forfota obișnuită înainte de start, m-am poziționat alături de Florin la start, dar lipsea auto-intitulatul Hipster aka Moise aka Dani Florea, care probabil în timpul în care noi ne dădeam de ceasul morții că se dă startul, savura plăcerile masculine ale statului pe tron.

Startul ne-a găsit în formula de 2, dar nu mică ne-a fost mirarea să-l vedem pe Dani cum vine în alergare direct de pe scările rectoratului și a intrat alături de noi în pluton. Nu ne-am spus multe lucruri, doar câteva înjurături specifice și de nereprodus și apoi ne-am întors la liniște și alergare.

Prima tură a fost destul de rapidă și mă gândeam că nu vom rezista în ritmul acesta, dar mizam pe faptul că niciuna din cele trei echipe din frunte nu o poate face. Pe tura a doua, în pantă am simțit că CityGrill reduce puțin turația și cum îl vedeam pe Florin că arde de nerăbdare să mărim ritmul, am schimbat din mers planul de cursă și i-am facut semn să iasă din grup și să trecem în frunte. Dani nu știu dacă a sesizat semnul, dar tocmai de asta suntem o echipă „mișto”, pentru că ne întelegem și cu capul în pământ, ne „simțim” unul pe celălalt după ritmul pașilor sau după intensitatea respirației.

Hai că ne-am laudat destul. Planul s-a schimbat din mers și am decis să continuăm în ritmul acesta, foarte constant de altfel, cel puțin până la finalul turei a 4 –a și dacă vom intra în tura a 5-a cu avansul pe care observam că îl luăm la fiecare tură era aproape clar că nu vom mai fi prinși. Dar nu ne-a ieșit cum am vrut, în sensul că doar pe tura a 5-a am slăbit puțin turația motoarele pentru a ne hidrata și a lua un gel, preventiv. În rest am continuat să tragem tare, să mai aruncăm câte un ochi în spate când era posibil și să ne bucurăm de încurajările constante ale voluntarilor și ale concurenților din echipele pe care le depășeam cu o tură sau două. 

Ah, m-am lăsat prins cu povestea cursei și nu v-am spus despre durerile din zona abdomenului, din partea dreaptă. Păi ele nu au mai existat, în sensul că simțeam că ceva nu e în regulă acolo, dar pur și simplu mintea mea a blocat „informația” respectivă și așa cum le spuneam băieților în concurs, am început să mă simt din ce în ce mai bine pe măsura ce treceau kilometri, probabil și datorită volumului mare din antrenamente.

Am intrat în ultima tură știind că suntem pentru a doua oară campioni, dar cu toate astea am continuat să tragem tare pentru că ceasul arătă ceva la care nu ne-am gândit nicio secundă: posibilitatea unui personal best pe distanța de semimaraton pentru mine și Dani, performanță dificil de obținut pe un traseul ca cel din Poli (pantă mare atât în urcare cât și în coborâre, curbe multe, porțiunea de noroi, întoarcerea de la Splai și faptul că ai de depășit constant multe persoane), dar când am văzut că se poate am spus de ce nu și am continuat în același ritm ca și până atunci, ultima tură fiind la nivelul celei de-a doua ca timp, iar PB-ul s-a materializat cu timpul de 1:18:28 și locul 1 ca echipă cu timpul final de 1:19:22, pentru a 3-a oara pe podium și pentru a doua oară campioni!

Cam asta este povestea pe scurt, dar ea nu se încheie ci continuă tot sezonul 2014-2015 care sper să fi cu un pas mai bun decât precedentul. Până una alta vreau sa mulțumesc organizatorilor pentru că ne dau posibilitatea să ieșim din monotonia iernii, echipelor puternice cu care ne-am întrecut (UltraDT – Robert, Alex, Adi și Ro Club Marathon – CityGrill - Victor, Adi și Emanuel) dar cu care ne vom îmbrățișa întotdeauna la final ca prieteni, voluntarilor, fotografilor și tuturor celor care au găsit de cuviință să ne încurajeze când îi depășeam, deși și ei ca și noi erau în plin efort! Ah, era să uit, păi ce sportiv aș mai fi dacă nu aș mulțumi sponsorilor și partenerilor așa că mulțumesc CompresSport România (Bluza cu mânecă lungă On/Off e best buy-ul sezonului de toamnă-iarnă) și Asociației Sport La Orice Vârstă și, înceând de astăzi, în mod oficial mulțumesc Team Run (știu, pare că-mi mulțumesc mie, dar de fapt mulțumesc oamenilor grozavi pe care îi am în jurul meu)!

Rezultate Gerar

Restrospectivă Gerar

Când nu poți sa dormi, evident că ai și mai mult timp de gândire, iar unul din subiectele care a creat isterie în „lumea alergătorilor” din România este înscrierea la Gerar. Se pare că spre finalul înscrierilor, isteria s-a mai diminuat așa că am avut și eu timp să reflectez la ce înseamnă Gerarul pentru mine și de ce am participat de la prima ediție și de ce continui să o fac an de an. Robert Hajnal a venit cu niște argumente pe blog-ul său, legate de faptul ca este inoportun să alergi la Gerar, deoarece lunea ianuarie este dedicata antrenamentelor de volum, de anduranță etc. și că a participa la o cursa de semimaraton este un risc și că îți poți da sezonul peste cap, lucruri perfect adevărate, dar nu neapărat relevante pentru mine.

Povestea intrării mele în „lumea alergătorilor” din România (îmi place expresia), s-a materializat cu MPC în 2010, dar trebuie să recunosc că după MPC chiar nu simțeam în vreun fel vreo dorință de a continua să alerg, de a mă antrena, pur și simplu am considerat că acea experiență este suficientă.

Totul avea însă să se schimbe prin luna decembrie, când am aflat de pe Facebook despre Gerar. L-am contactat pe Daniel Stroescu și am decis să facem echipă împreună, în acel moment cooptându-l în echipa și pe Cosmin Georgescu, „coleg de suferință” la orientare. Evident, ne-am înscris la concurs așa că trebuia să ne și antrenăm, nu? Am și acum în minte două momente legate de Gerarul din acel an. În primul rând un antrenament de 20km prin Pădurea Băneasa, cu o medie de 5min/km care la acel moment mi se părea fabuloasă și mai apoi emoțiile pe care le-am avut cu o seară înainte, știind că urmează să alerg primul meu semi! Cursa nu a fost foarte bună pentru noi, Cosmin având niște probleme la stomac așa că am terminat cursa doar împreună cu Daniel. 

Păi și dacă am început să ne antrenăm împreună, am terminat concursul împreună, nu era păcat să stricăm echipa? Probabil continuarea o știți și voi, chiar și în acest moment, tot împreună cu Daniel alerg, chiar dacă echipa s-a mărit pe parcurs. Concluzia este că fără Gerar, direcția mea putea fi cu totul alta.

Era primul Gerar, deci am făcut PB la semi. Se pune?

Nu v-ați plictisit, nu?

Trecem la ediția a doua, ediție la care eu veneam după o operație de hernie inghinală, care m-a ținut destul de mult pe tușă, reușind să revin la antrenamente undeva prin luna decembrie, dar destul de greu. Nu m-am dat însă bătut și am făcut echipa cu Daniel și Alexandru Nimara și am suferit împreună pentru a termina pentru prima data Gerarul în mod oficial. Chiar nu mai țin minte timpul și nici nu am de gând să îl caut, dar nu a mai fost PB de data asta, deoarece aveam un nou PB stabilit în toamna la MIB (1:28:10). Gerarul din 2012 a fost un reper foarte bun pentru nivelul pregătirii din acea perioadă, ajutând-ul pe antrenorul meu din acel moment, domnul Stănilă, să ajusteze programul de pregătire pentru perioada imediat următoare.

În 2013 nu plănuiam să particip, nu pentru că nu îmi doream sau pentru că îmi lipsea dorința, dar aveam programat în acea perioadă un cantonament de orientare în Portugalia, dar care s-a mutat în altă perioadă așa că am devenit disponibil pentru Gerar. Daniel deja avea echipă, așa că, spre norocul meu, cu ajutorul Oanei Badea, am făcut „repede” echipă cu Daniel Florea și Florin Szomyu (ei terminasera pe 2 cu un an înainte, în echipa cu Ion Bocancea). De ce spun că am fost norocos? Nu pentru locul ocupat la final (locul 2) sau pentru noul PB  (se fac si PB-uri la Gerar) ci pentru faptul că am descoperit doi oameni care între timp mi-au devenit prieteni apropiați. Apropo de PB-ul de la Gerar, acesta a venit ca o evoluție logică a timpilor mei din antrenamente, eu pregătindu-mă atunci pentru un semi în martie (vârf de formă), la care am stabilit un alt PB, mult mai bun decât cel de la Gerar.

E o vorbă în fotbal care spune că „echipa câștigătoare nu se schimbă” așa că în 2014 ne-am întors la Gerar, mai bine antrenați și cu promisiunea că vom da totul să câștigăm. Istoria cursei e deja scrisă pe blog-ul meu, dar după 3 ediții câștigate de echipa Ro Club Marathon – City Grill, a venit și momentul nostru. Timpul a fost excelent în condițiile date (zăpadă, viscol etc.) urmând ca apoi în martie (vârf de forma iar) să îmi stabilesc un nou PB la semimaraton.

Motivele acestei povești lungi sunt două și sunt strâns legate de tot ce am citit pe Facebook în ultimele două săptămâni:

1. Gerarul pentru mine este un concurs de suflet, la care voi încerca mereu să particip, pentru că și acolo a început aventura mea în alergare. Nu m-am simțit nici o clipă isterizat de sistemul de înscriere, l-am acceptat, m-am trezit la ora 7:55 și la 8:01 eram înscriși deși am fi putut să cerem un loc doar pentru noi, că doar suntem campionii, nu? Da, trebuie să recunosc că nici mie nu mi-a plăcut sistemul ales, dar l-am dezbătut în timp ce alergam și într-un final l-am acceptat, reușind să îmi înscriu din prima echipa și echipa lui Daniel, Fane și Luminița la a doua serie. Totuși amenințările și înjurăturile în oricare direcție nu sunt normale și trebuie să învățăm să alungăm din ADN-ul nostru disperarea aceea legata de cozile ceaușiste când oamenii nu știau ce se vinde, dar stăteau din principiu la coadă.

2. Deși mi-am făcut câteva PB-uri la Gerar, acesta nu este și nu va fi niciodată pentru mine un motiv de a atinge un vârf de forma, deoarece am pretenția de la mine că știu ce înseamnă o structură de antrenament, ce înseamnă periodicizarea antrenamentului și foarte important îmi cunosc organismul și am învățat pe propria piele ce merge și ce nu merge. Gerarul este o cursă care pe mine mă scoate din rutina antrenamentelor de iarna, fiind un bun subiect de discuție la antrenamente în perioada dinainte, îmi oferă prilejul unei săptămâni mai reduse din punct de vedere al kilometrilor oferindu-i  organismului meu după câteva săptămâni de încărcare o perioadă de refacere, care se finalizează cu un efort intens și după eveniment, cel puțin încă o săptămână, la antrenamente, dezbatem subiecte legate de ce am făcut la concurs. Ar fi culmea să mint și să spun că nu îmi doresc să câștig, că nu voi da tot ce am mai bun ÎN ACEL MOMENT, dar Gerarul nu este și nu va fi un vârf de formă ci doar un concurs pe care îl tratez ca pe o sărbătoare, un motiv să mă văd cu mulți oameni faini și să cunosc alții noi. Și da, este o sărbătoare pe care îmi doresc șă o câștig, pe care sunt sigur că toți ne dorim să o câștigam!

Spor la antrenamente vă doresc și vă mulțumesc pentru că ați avut răbdare să îmi citiți gândurile!

P.S. Urmează să vă spun și despre Băneasa Trail Run, un alt eveniment fain care mă scoate din rutină!